Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula pârjolește țările din Balcani

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 august 2012 ·

Guvernul României a anunţat săptămâna aceasta că 550.000 de ferme lovite de secetă vor primi ajutor financiar, dar insistă că va fi suficientă hrană pentru a asigura necesarul populaţiei în acest an. Dar valul de arşiţă nu este doar un fenomen românesc. În timp ce şi o bună parte din nord-vestul SUA este devastat de secetă, vremea neobişnuit de caldă şi uscată a afectat şi mare parte din principalele terenuri agricole ale Europei, extinzându-se din estul Italiei până în Balcani şi la Marea Neagră, în Rusia până în Siberia de vest şi în Kazahstan, scrie astăzi Financial Times, preluat de Agerpres.

Canicula a determinat pene de curent, a stârnit peste 300 de incendii de vegetaţie în Bulgaria şi a provocat o epidemie de alge în Marea Azov, în sud-estul Ucrainei, înroşind apele, potrivit martorilor.

În oraşe, temperaturile s-au apropiat de valori-record, începând din iunie şi prima parte a lui iulie. La Budapesta, săptămâna aceasta au fost înregistrate 37,7 grade Celsius, doborând recordul anterior de 35,8 stabilit în 1939. La Kiev, s-au înregistrat 37,4 grade Celsius, a doua cea mai ridicată temperatură din ultimii 112 ani, cu o fracţiune mai scăzută faţă de recordul din 2010.

Tot săptămâna aceasta, la Podgorica, capitala Muntenegrului, au fost 43,5 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor, acum 50 de ani. Guvernul i-a sfătuit pe cetăţeni să rămână în case între orele 10 dimineaţa şi 6 după-amiaza.

Arșiță după o iarnă extrem de geroasă

În Balcani şi în Ucraina, valul de arşiţă urmează uneia din cele mai aspre ierni de când se ştie, cu temperaturi sub -30 de grade Celsius, căderi masive de zăpadă şi îngheţ până şi pe Marea Neagră.

Cel mai neliniştitor aspect îl constituie probabil avertismentele că astfel de extreme vor tot apărea. Directorul Centrului naţional de meteoro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 47 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 20 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°