Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vrea Ion B.

Publicat in Dilema Veche, miercuri 18 august 2010 ·

„De la ghenă la Paris şi invers.“ Cîţi jurnalişti ar rezista tentaţiei unui asemenea titlu? E spectaculos şi, desigur, adevărat. Mizeria media în care s-a trezit numitul-de-noi artist pop Ion Bîrlădeanu e la fel de mustoasă: un jurnalist îl acuză pe galeristul care l-a dus pe Ion B. la Paris şi la Londra că ar profita sută la sută de pe urma lui. Şi că din cauza asta Ion B. s-a întors la ghenă. Omul cu galeria dă explicaţii din care înţelegem că nu-i deloc aşa.

Nu-l cunosc pe nea Ion. Nu-i cunosc pe cei care l-au promovat şi nici pe cei care se ceartă cu cei care l-au promovat. N-am văzut „decît“ documentarul HBO. I-am văzut lucrările. Şi am citit polemicile asupra subiectului. Iar personajul Ion Bîrlădeanu m-a uimit, şi nu. Colajele lui din anii ’70 încoace au cucerit admiraţia unor tineri artişti, care le-au urcat în simeze. Reportăjelele care s-au făcut prin televiziunile occidentale sînt pline de clişee şi de o admiraţie simplistă pentru un personaj văzut ca un mare disident. De genul: „Bîrlădeanu a omorît regimul totalitar cu nişte foarfece“. Sau: „Arta lui are nevoie doar de hîrtie şi lipici (aici e o pauză semnificativă în lectura naratorului) cu doar un strop de ironie, cîteva lacrimi şi tot atîtea zîmbete“. Oribil. Dacă din colajele lui lipsea Ceauşescu, nu cred că lumea occidentală s-ar fi mulţumit doar cu Sebastian Papaiani care se uită la domnişoara colată care se unge cu Nivea. Ipocrizia e mare. Superficialitatea şi mai şi. Povestea are însă toate ingredientele unui success story.

Ion Bîrlădeanu e plin de hachiţe. A avut o relaţie dificilă şi nerezolvată cu familia, mai ales cu tatăl. Secvenţa din documentarul HBO, în care ajunge în satul natal din Vaslui, nu e o regăsire, iar omul pare că ar fi vrut să fie în oricare altă parte, şi numai acolo nu. Reîntîlnirea cu fraţii e chinuită şi pare lipsită de emoţie adevărată. Unul dintre fraţi p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Buzău - Incident la aterizarea unei aeronave civile de mici dimensiuni - FOTO

News.ro acum 29 minute
O aeronavă civilă a aterizat vineri după amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime.

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum o ora
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 32 minute
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 3 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°