Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIGA IV: Etapă tristă după moartea unui adolescent de la Râşnov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 octombrie 2011 ·

Runda cu numărul 12 a început pe fiecare satadion cu ţinerea unui moment de reculegere în memoria unui tânăr jucător şi arbitru decedat în urma unui accident rutier. Este vorba despre râşnoveanul Vlad Pruteanu, un copil de 17 ani pe care Dumnezeu l-a chemat să joace şi să arbitreze în Ceruri. Altfel, revenind la cele lumeşti, să spunem că au existat şi eliminări pentru violenţe, jucătorul Gabor şi antrenorul Brătescu (ambii de la Berivoi), pentru corecţii aplicate arbitrului. Un alt tandem antrenor- jucător, de această dată de la Voila ( jucătorul Suciu şi antrenorul Trifan) au văzut roşu în faţa ochilor, primul doar pentru proteste, jucătorul pentru două „galbene”. Pe Moraru de la Hărman l-au lăsat nervii la ultima fază a jocului şi s-a răcorit doar după ce l-a scuipat pe Sohodoleanu, culmea, foşti coechipieri pe vremuri la Tractorul. În ce priveşte fotbalul, merită menţionată frâna pusă de ghimbăvenii lui „Chilă”, liderului Făgăraş. Aşa, echipa din Tărlungeni s-a apropiat la doar opt puncte de trupa lui „nea” Adi Hârlab, dar oricum, juridic nu o poarte încurca decât dacă Doamne fereşte, retrogradează din liga III, echipa lui Balint, Unirea Tărlungeni. Deasemenea merită salutat primul punt realizat de feciorii din Hoghiz, un 2-2 în propriul fief cu Feldioara.

Dar să vă prezentăm rezultatele, marcatorii şi clasamentul după 12 etape: Viitorul Ghimbav - CSM Făgăraş 1-1 (Luca 83-11m/ Neamţu 35). La juniori, 1-2. Sânpetru - Aripile Ghimbav 4-1(Rusu 26, 77, Pop 71, Þicalo 89/Gordaş 76). La juniori, 1-4. Viromet-Jibert 1-0 (Badaloi 47). La juniori, 0-3. Berivoi - Zărneşti 2-3 (Buciumeanu 6, 51/ Stanislav 23, Pasca l82, Adam 88). La juniori, 2-1. Ghimbav 2000 - Râşnov 4-0 (Borcescu 20,Cândea 67,Popa 62,70) Juniorii vor juca miercuri datorita decesului jucatorului si arbitrului Pruteanu Vlad. Hoghiz - Feldioara 2-2 (Isac 4, Robu 65/ Pavel 30, Morar 75). La juniori, 2-1

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe

News.ro acum 24 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 28 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 33 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 38 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 3 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°