Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii şi Poezia/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 31 mai 2013 ·

Duminică, 2 iunie 2013 la Triuggio, prestigioasa clădire istorică Villa Taverna (în imagine), una dintre cele mai vechi clădiri lombarde, va găzdui ceremonia de premiere a finaliştilor din aproape 30 de ţări ai Concursului Internaţional de Poezie „Giovani e Poesia (Tinerii şi Poezia)”, manifestare ajunsă la cea de a 22-a ediţie, prin eforturile şi strădania organizatorilor Centrului Internaţional de Poezie din localitate, a promotorului acestui proiect, poetul Alessandro Villa.

Concursul este organizat de Centrul de Pozie şi Tineret din Triuggio, cu patronajul Primariei oraşului, Regiunii Lombardia, Provinciei Monza şi Brianza, Banca Credito Cooperativo din Triuggio, a ziarului „Il Cittadino” din Monza, a revistei „Messaggero dei ragazzi” şi colaborarea Centrului Cultural Italo-Român din Milano, editurii Prometheus din Milano. Premiul Internaţional de Poezie s-a născut in anul 1991 ca un obiectiv al Centrului de Poezie şi Tineret din Triuggio.

Începând cu anul 2009, Centrul Cultural Italo-Român din Milano este partener şi susţinător al concursului în relaţia cu şcolile şi copiii din România şi Republica Moldova.

În comunicatul emis de organizatori, la cea de a 22-a ediţie a Premiului Internaţional de Poezie, au participat un număr 690 autori con un total de 848 creaţii prezente în concurs.

Prezenţa străină a fost următoarea, după numărul de participanţi: 50 autori din România, 22 din Bulgaria, 19 din Croazia, 13 din Republica Moldova, 8 din Albania, 7 din Maroc, 6 din India, şi în număr de la doi la patru autori din: Irlanda, Pakistan, Peru, Polonia, Burkina Faso, Ucraina ed Etiopia, Marea Britanie, Lituania, Senegal, Columbia, Argentina, Germania, Grecia, Nigeria e Filippine, Serbia, Olanda, Rusia, Belgia, Israel, Egipt, Brazilia, cu un total de174 autori.

România a înregistrat şi la această ediţie una dintre cele mai mari partici

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum o ora
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 33 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°