Între perinile cu feţe ţesute de vreo nevastă isteaţă, la-nceput de veac, îmi zâmbesc două... odalisce. Neaoşe. De-ale noastre. Stau „la poză” – cea din spate, un pic stingheră; cea de dinainte, dezinvoltă. Par să facă parte din aceeaşi poveste, dar sunt semne care îmi spun că nu e aşa.
Aşezată mai în spate, pe poclăzile cele din camera de zestre, e ţărăncuţa, gazda celeilalte. În faţă e fata de la oraş - emancipată, sigură pe ea. Costumele cu care sunt îmbrăcate îmi dau primele indicii. Fata de la ţară poartă hainele ei „bune” sau „de zile mari”, însă pe creştet şi-a pus o băsmăluţă simplă, legată la spate. Probabil că tocmai dădea la găini sau grijea grădina, ori era pe la cuhnie, când fotograful i-a cerut să se îmbrace iute şi să se prezinte la... shooting. A încălţat şi botinele albe, de la nuntă (asta-nseamnă că-i şi ea nevastă tânără şi noră-n casă...). Fătuţa care ocupă locul din faţă, la marginea patului, e firavă şi se vede că poartă cămaşă de împrumut. Îi e puţintel cam lărguţă, mânecile-i sunt mai lungi. Are părul tuns, după moda anilor când se dansa charleston, şi poartă pe cap eşarfă de mătase lucitoare. Nu poartă fote ţesute cu fir, ci un brâu mai lătuţ, de care atârnă fire lungi de mătase. Trebuie să fi fost o fată la modă, după cum bag de seamă. Era înstărită – o spune şi faptul că-şi petrece vara la munte, probabil în vreunul dintre satele unde se dezvolta de pe atunci o formă incipientă de turism rural. Pe linia bună trasată de reginele şi prinţesele României – au făcut asta şi Carmen Sylva, şi regina Maria, şi Ileana, Mărioara, Elisabeta – tânăra noastră vrea să se apropie de „talpa ţării”. Şi-o face cum se pricepe ea mai bine, c-un zâmbet de firavă odaliscă.
Între perinile cu feţe ţesute de vreo nevastă isteaţă, la-nceput de veac, îmi zâmbesc două... odalisce. Neaoşe. De-ale noastre. Stau „la poză” – cea din spate, un pic sti