Sa nu-l mai facem pe Adrian Paunescu sa se cenzureze! Sa-l lasam sa-si afirme comunismul in afara Parlamentului!
Ar putea fi un interviu ca oricare altul. Sau mi-ar putea schimba viata. Caci, potrivit unei avertizari a lui Adrian Paunescu, cele spuse de el fie ma vor lasa indiferenta, fie ma vor contamina, „si anume de adevar“. Depun aici marturie ca indiferente nu mi-au fost. Un mare adevar insa mi-au relevat.
Fireste, nu este cel la care se astepta domnul senator in acea dupa-amiaza de duminica atunci cind a avut loc intilnirea. S-a pregatit minutios pentru ea. Pentru trei ore, si-a transformat casa din centru a intr-o adevarata arena. Iar pentru a ma cuceri a desfasurat intregul arsenal retoric de care dispunea. O usoara teama de a fi inteles gresit ii strabatea din cind in cind privirea.
Uneori nu-i venea sa creada ca el, marele scriitor Paunescu, sta in fata unei jurnaliste nenascute inca atunci cind el il cunostea pe Ceausescu. Cind el aduna zeci de mii de oameni pe stadioane. O jurnalista ce nu a vazut in actiune puterea lui de seductie asupra maselor. Tocmai de aceea, pentru interviul acordat Cotidianului, Adrian Paunescu a trebuit sa se reinventeze.
Nu doar sa-si rememoreze trecutul. Ci sa redevina „colosul“ din anii ’70-’80, pentru a ma convinge ca a existat intr-adevar si ca nu-i o plasmuire. In loc de urale, aplauze si bisuri, el a fost insa rasplatit cu intrebari fara sens, uneori chiar stupide. Cum adica de ce i-a scris asa lui Ceausescu? Era felul sau de a intra in discutie cu conducatorul suprem.
Cum adica era rau ca, in „Saptamina“, Monica Lovinescu era facuta catea? Pai asta arata libertatea de expresie. Cum adica daca este un nostalgic al regimului comunist? In gindire, el a fost de fapt un liberal. Intre doua fraze, ce s-au revarsat aupra mea ca niste tunete, am inteles insa ca nu intimit
