Traian Băsescu a ajuns, ieri-dimineaţă, în capitala Coreei de Sud, după un zbor de nouă ore, pentru a participa, alături de înalţi oficiali, la summitul privind securitatea nucleară.
Duminică seara, în salonul oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă", ne-am strâns o mână de jurnalişti şi, după minute bune de aşteptare, ne-am îmbarcat în aeronava prezidenţială Airbus A 310-325... pe scara din coadă. Destinaţia: Seul.
Până pe 27 martie, aici se desfăşoară cea de-a doua ediţie a summitului de securitate nucleară. Evenimentul, care vizează coordonarea politicilor naţionale pentru combaterea terorismului nuclear, reuneşte în aceste zile 58 de şefi de stat şi organizaţii internaţionale. Vor fi prezenţi inclusiv preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, şi cel al Chinei, Hu Jintao.
Cu gândul la o posibilă întâlnire cu cei mai puternici oameni ai planetei, ne-am aşezat pe scaune, ne-am cuplat centurile de siguranţă şi aşteptam decolarea sau poate un semn din partea din faţă a aeronavei (acolo unde stă preşedintele), delimitată clar de nişte perdeluţe ce nu permiteau nici celei mai agere priviri să zărească ceva.
Avionul a decolat, însă Traian Băsescu nu ne-a dat niciun semn. Ne aşteptam însă la asta, având în vedere că preşedintele făcuse deja o declaraţie de presă cu doar câteva ore înainte de decolare. În plus, era trecut de ora 21.00 şi urmau mai bine de nouă ore de zbor.
10 milioane de locuitori în seul
Am traversat Deşertul Gobi, Marea Galbenă şi timpul afişat pe monitor a trecut de la ore la minute. Când Bucureştiul încă mijea ochii la ora 6.30, în Seul se apropia de ora 13.00, iar un soare puternic parcă de-abia-ţi dădea posibilitatea să admiri oraşul.
De sus, capitala Coreei de Sud este ca un mare joc de lego, fiecare piesă aşezată cu atenţie la locul ei, grupuri-grup