Jurnaliştii auto au votat la COTY 2011 pe criterii geografice şi interese proprii de piaţă, în unele cazuri motivaţiile voturilor fiind chiar hilare
Car of the Year are o istorie de 47 de ani. Este cel mai prestigios titlu din Europa şi orice producător rîvneşte după el. Îşi pune "sigla" pe maşină, iar vînzările o iau în sus! Chiar şi americanii ţin cont de ceea ce se întîmplă la fiecare sfîrşit de an pe "Bătrînul Continent". Maşina anului 2011 a fost aleasă de 57 de juraţi, iar lozul cîştigător a fost tras de Nissan Leaf, un autovehicul complet electric. În finală au intrat 7 maşini, printre ele şi Dacia Duster, care s-a clasat pe ultimul loc.
Performanţa primului SUV produs la Mioveni rămîne însă! În finală, Duster a fost "executată" de membrii juriului. 13 note de "0" şi 15 note de "1"!!!! În condiţiile în care punctajul maxim care se putea acorda era de 10 puncte. Nimeni nu s-ar fi aşteptat însă la un triumf Duster. Chiar dacă are atuul unui low-cost, maşina nu foloseşte ultimele tehnologii, fiind un conglomerat de "elemente" deja utilizate de Renault pe mai multe modele.
Car of the Year 2011 a fost un fel de Eurovision în variantă auto. În finală au intrat trei categorii de maşini. Nissan Leaf a făcut notă discordantă. Singura maşină electrică şi în premieră la un astfel de concurs. Era normal să fie favorită într-un astfel de concurs. Ceva complet nou şi mai ales că se încadra în trendul actual, "ECO". Apoi modele consacrate: Alfa Romeo Giulietta, Opel Meriva, Ford C-Max, Citroen C3 şi Volvo S60. Şi un singur low-cost: Dacia Duster.
Mulţi dintre ziarişti s-au dovedit naţionalişti, iar alţii, chiar răutăcioşi. Poate şi interese la mijloc... De ce nu? Unele explicaţii ale unor membri din juriu au fost de-a dreptul puerile. Un jurnalist danez a motivat cele "0" puncte acordate lui Duster cu faptul că Dacia nu