Club Volei Braşov – Universitatea Craiova 0-3 (15-25, 23-25, 24-26)
CV Braşov: Alex Frujină, Florin Oprea, Andrei Bocancea (Ciprian Viţelaru), Horaţiu Ferariu, Leonard Constantinescu, Daniel Stângu – Horaţiu Peţa. Antrenor: Adrian Pustiu.
În partida tur de la Craiova, braşovenii au condus cu 2-1 la seturi şi au cedat la mare luptă la 2-3. Pentru aceasta, multă lume îşi punea mari speranţe într-o victorie a braşovenilor în această partidă, care să-i propulseze în „Final-Four”. Nu a fost aşa, pentru că felul cum s-a abordat meciul de sâmbătă a fost cu totul diferit faţă de cel din Bănie. „Greu de explicat această atitudine total diferită. Nu mă deranjează faptul că am pierdut, ci maniera în care am pierdut. Nu se pune problema mizei, pentru că pe capul craiovenilor miza era de trei ori mai mare. Vom face o analiză atentă, pentru a trage concluziile necesare. Vom vedea cu cine vom merge mai departe, pentru că în sezonul viitor cuvântul de ordine este calificarea”, ne spunea preşedintele tânărului club braşovean, Viorel Raicu.
Oltenii au condus permanent în primul set: 15-8, 18-10, 22-12 şi 25-15 în 17 minute. Setul secund a fot mai disputat şi s-a încheiat scurt cu 25-23 pentru oaspeţi în 24 de minute. Setul trei, ultimul de altfel, a fost mai echilibrat. Au condus şi gazdele cu 4-2, 6-5, 14-13, dar sper final oltenii au revenit şi au încheiat meciul după 20 de minute, cu 26-24. Nu trebuie dramatizat faptul că echipa nu a reuşit să se califice. Până la urmă este o echipă constituită de câteva luni, care a reuşit să reaprindă gustul braşovenilor pentru volei, fapt confirmat de sala aproape plină de la Forex. Club Volei Braşov – Universitatea Craiova 0-3 (15-25, 23-25, 24-26)
CV Braşov: Alex Frujină, Florin Oprea, Andrei Bocancea (Ciprian Viţelaru), Horaţiu Ferariu, Leonard Constantinescu, Daniel Stângu – Horaţiu Peţa. Antrenor: Adrian Pustiu. @