Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : Zamfira, de trei ori mireasă

Publicat in Adevarul, luni 27 iulie 2009 ·

Bistriţeanca Doris Cosma a interpretat pentru a treia oară consecutiv rolul miresei din „Nunta Zamfirei”. Fiica directorului Centrului Cultural Municipal, iniţiatorul festivalului, a fost aleasă şi în acest an să fie vedeta festivalului. Doris are 20 de ani şi a crescut odată cu acest festival, inspirat de poemul cu acelaşi nume de George Coşbuc.

Festivalul de la Bistriţa reconstituie nunta din poem. Zamfira, fiica împăratului Săgeată, se mărită cu Viorel şi face o nuntă de trei zile şi trei nopţi, la care sunt invitaţi crai şi crăiese din toată lumea.

La ediţia din 1996, cand a interpretat pentru prima dată rolul Zamfirei, Doris  avea doar şapte ani şi a fost atracţia festivalului. De atunci a prins gustul pentru celebritate, când a fost plimbată prin oraş într-o maşină decapotabilă.

Din 2007, interpretează în fiecare an rolul miresei. Condusă cu steag şi alai, aceasta urcă pe scenă în faţa sutelor de invitaţi, îmbrăcată cu ie înflorată, zadii ţesute, pieptar brodat, voal alb şi buchet. Nu are nicio superstiţie vizavi de îmbrăcămintea potrivită pentru cununie.     

Vrea să mai fie „mireasă”

„E o ocazie unică să fiu mireasă, însă eu am avut şansa să fiu de mai multe ori.  Şi vreau să mai fiu. Este o şansă să fii cât mai populară, să fii în centrul atenţiei, să fii atracţia festivalului. Cred că nu este lucru mai frumos decât să fii mireasă”, spune Doris, studentă în Austria. La fel de îndrăgostit de celebritate este şi mirele ei, Cristi Avram, care îi este alături în fiecare an.

„Am avut şi emoţii, dar e o mare oportunitate să ajungi în faţa a sute de oameni, este o ocazie unică. Şi mireasa mea e pe măsură”, spune Cristi.

La „Nunta Zamfirei” din acest an participă 800 de „nuntaşi”, invitaţi din zece ţări din Europa şi nu numai. Festivalul se încheie miercuri, timp în care toate ansamblurile folcl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°