Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Figaro: Situaţia din România este generată de o "problemă de cultură politică"

Publicat in Gandul, miercuri 18 iulie 2012 ·

Ceea ce se întâmplă în prezent în România este o problemă de cultură politică, afirmă un oficial european, iar Comisia Europeană nu vrea să aleagă viitoarea echipă de guvernământ, ci să apere nişte principii, comentează Le Figaro, în ediţia electronică de marţi.

Comisia evită să ia partea cuiva. Ea vrea să apere principii, se spune la Bruxelles, nu să aleagă viitoarea echipă la conducerea ţării. Social-democraţii, moştenitorii partidului unic, şi-au asumat unele libertăţi în privinţa Constituţiei. Dreapta lui Traian Băsescu nu s-a comportat mai bine la guvernare, adaugă un oficial european. "Este o problemă de cultură politică. Imediat ce un partid ajunge la putere, se crede îndreptăţit să schimbe tot, inclusiv regulile jocului. Sunt puţine figuri angelice la Bucureşti", afirmă el.

La cinci ani de la intrarea în UE, România se află sub presiune. Bruxelles-ul îi va soma miercuri pe premierul Victor Ponta şi majoritatea sa parlamentară să elimine, până la sfârşitul anului, "îngrijorările grave" cu privire la respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei.

Încrâncenarea stângii de a-l demite pe preşedintele Traian Băsescu a declanşat o luptă politică ce a depăşit frontierele ţării. Fără a se comporta cu mănuşi, Comisia Europeană vrea să se folosească de toată greutatea sa în duel şi să-şi testeze, cu aceeaşi ocazie, aptitudinea de a impune regula jocului democratic peste tot în Europa.

Intrarea în scenă a UE se va concretiza miercuri prin publicarea unui raport zdrobitor pentru oamenii politici români şi pentru aliaţii premierului social-democrat în special. La 22 de ani de la executarea lui Nicolae Ceauşescu, CE îşi pune întrebări cu privire la "ireversibilitatea şi continuarea reformelor" politice, potrivit ultimei versiuni a textului obţinute de Le Figaro.

Ceea ce se întâmplă în prezent în România este o problemă de cultur

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 10 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°