Guvernul de la Atena anunță că noul ministru de Finanțe, Vassilis Rapanos, renunță la portofoliul pe care îl ocupă de doar o săptămână, relatează agențiile internaționale de presă. Sursa: Reuters
UPDATE: În scrisoarea trimisă azi, Rapanos i-a mulţumit premierului Samaras ”pentru onoarea de a i se încredinţa acest portofoliu”.
”Internarea mea recentă a arătat că problema de sănătate nu a fost depăşită şi, după discuţiile pe care le-am avut cu medicii, am decis că sănătatea nu-mi permite pentru moment să-mi asum aceste responsabilităţi”, a declarat Rapanos în scrisoarea adresată premierului elen.
Cu câteva ore mai devreme, purtătorul de cuvânt al guvernului, Simos Kedikoglou, a declarat că Antonis Samaras ”a aflat pentru prima dată în legătură cu problema medicală a lui Vassilis Rapanos într-o discuţie telefonică vineri”.
”Vassilis Rapanos i-a dat atunci asigurări că este vorba despre o problemă cronică şi că-şi va putea asuma funcţiile”, a mai spus Simos Kedikoglou.
Scrisoare către premier
Vassilis Rapanos (64 de ani) a fost internat de urgență, vineri, din cauza unor dureri de stomac, amețeli și grețuri şi nu va fi externat până marţi.
Rapanos i-a trimis o scrisoare de demisie premierului Antonis Samaras, care i-a acceptat gestul, se arată într-un comunicat trimis jurnaliștilor de la Atena.
Presa elenă scrie că Rapanos a avut probleme de sănătate și în trecut.
Pe de altă parte, și premierul grec Antonis Samaras a ieşit, azi, din spital unde a suferit o operaţie la ochi, pentru a preveni o dezlipire de retină la ochiul stâng, motiv pentru care nu va participa la Consiliul European din 28-29 iunie.
Antonis Samaras, 61 de ani, premier de doar o săptămână, va rămâne acasă cel puţin o săptămână, pentru a se recupera după operaţia delicată la ochi.
O reuniune cu ”Troika” -