PDL a cerut Guvernului să pună în acord prin Ordonanţă de Urgenţă Legea referendumului cu decizia Curţii Constituţionale, a declarat, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu, arătând că nu stă în puterea PDL convocarea unei sesiuni extraordinare pentru rezolvarea acestui lucru.
"Victor Ponta are posibilitatea şi obligaţia să emită o nouă Ordonanţă de Urgenţă care să pună în acord legislaţia referendumului cu decizia Curţii Constituţionale. Cerem Guvernului să pună în acord prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului cu decizia Curţii", a precizat Boureanu, într-o o conferinţă de presă.
Întrebat dacă PDL agrează soluţia convocării unei sesiuni extraordinare pentru acest lucru, Boureanu a spus : "Convocarea unei sesiuni extraordinare nu stă în puterea PDL, nu avem majoritate".
El a adăugat că există două căi eficiente de atac. "O cale de atac ar fi ca Guvernul să publice hotărârea Curţii Constituţionale prin care i se dă dreptul să se pronunţe pe hotărârile Parlamentului, iar PDL să atace din nou la Curte schimbarea Avocatului Poporului şi Avocatul Poporului să poată ataca ordonanţa de urgenţă neconstituţională", a spus Boureanu.
El a precizat că a doua variantă este de a cere lui Victor Ponta să pună în acord prin ordonanţă de urgenţă legislaţia referendumului cu decizia Curţii Constituţionale.
La rândul ei, europarlamentarul PDL Monica Macovei i-a cerut premierului Victor Ponta să anuleze OUG care stabileşte că preşedintele este demis, la refendum, cu 50% plus unu din participanţii la vot, ea subliind că CC a stabilit că şeful statului nu poate fi demis decât cu majoritatea alegătorilor de pe liste.
"Curtea Constituţională a stabilit că referendumul este valid numai dacă participa cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Cer guvernului Ponta să anuleze imediat OUG nr. 41 din 5