Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul de Interne, implicat în dosarul angajărilor ilegale din Jandarmerie

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Foto: Karina Knapek / Jurnalul National Ministrul de Interne Traian Igaş trebuie să demisioneze imediat din funcţie şi să se puna la dispoziţia Parchetului. Daca nu o face, premierul trebuie să îl demită, iar Parchetul să se sesizeze din oficiu. Încadrarea juridică să o facă procurorii, noi expunem faptele:

În luna octombrie a anului trecut, preluând mandatul demisionarului Blaga, senatorul Traian Igaş a fost instalat în fruntea internelor. Plecând de la Senat, şi-a luat nu numai obiectele personale din birou, ci şi şoferul. Pe care l-a adus la Interne. Pentru a se respecta întru totul eticheta, şoferul a dat examen de angajare în Jandarmerie, cam tot aşa cum şi-a dat bacalaureatul şeful său. Şoferul Marian Gabriel Cardaş a fost făcut subofiţer într-un birou din incinta Ministerului de Interne, în urma unui examen formal.

Şeful său, ministrul, nici n-a clipit semnând demiterile şefilor Jandarmeriei, în urma scandalului privind angajările ilegale din instituţie. La începutul lunii ianuarie, ne amintim că au fost demişi şeful Jandarmeriei, generalul Olimpiodor Antonescu, prim-adjunctul acestuia, Nicolaie Rugina, şeful resurselor umane din MAI, Adrian patrascu, secretarul general al MAI, Cristian Baci, alţi comisari şI colonei. Împotriva unora dintre aceştia a şI început urmarirea penală pentru abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şI altele.

Dosarul priveşte angajarea “pe ochi frumoşi” a trei ofiţeri în jandarmerie (fără să îndeplinească anumite criterii, precum vechime în muncă, studii, fişe medicale etc.). Noi cerem extinderea acestui dosar şi cu privire la încadrarea şoferului de la Senat al ministrului de interne. Astfel, în urma cercetărilor ce vor fi întreprinse, vom afla şi noi cât de uşor poate un ministru să facă din şofer ofiţer şi din ţânţar armăsar. Nu pretindem că moravurile au fost impecabile vr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 7 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°