Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul din Olt, ACUZAT de VIOL, a trecut TESTUL POLIGRAF

Publicat in Romania Libera, joi 10 ianuarie 2013 ·

Comisarul Gheorghe Barbu din cadrul Secţiei de Poliţie Balş a trecut, joi, testul poligraf la care a fost supus în urma acuzaţiilor de viol, potrivit Realitate TV.

Barbu a fost acuzat de subalterna sa, Melania Renghea, că ar fi violat-o şi şantajat-o.

Amintim că, Melania Renghea l-a înjunghiat pe Barbu pentru că acesta a agresat-o sexual. Femeia a lucrat în cadrul Secţiei Balş, comuna Bobiceşti, care intră în subordinea comisarului Barbu, iar în urmă cu câteva luni a solicitat şi obţinut mutarea la Secţia de Poliţie din localitatea olteană Brâncoveni.

Potrivit anchetatorilor, femeia a fi mers cu autoturismul său în Morunglav, localitatea de domiciliu a fostului său şef şi, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-ar fi chemat pe acesta în autoturismul său şi, în urma discuţiei cu acesta, l-ar fi înjunghiat, cel mai probabil, cu un cuţit, de mai multe ori în zona abdominală.

Soţul poliţistei, care este însărcinată, a susţinut încă de atunci că aceasta ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme şeful poliţistei.

Citeşte şi: Poliţista din Balş, transportată la spital după ce i s-a făcut RĂU la reconstituire

Soţul femeii spune că a aflat de toată povestea abia în 22 decembrie şi că a încurajat-o pe aceasta să depună plângere, lucru care s-ar fi petrecut în data de 24 decembrie, la DIICOT Craiova.

Şeful DIICOT Craiova, Adrian Glugă, a declarat că în cuprinsul plângerii depuse de poliţistă sunt menţionate nume de la vârful Poliţiei Olt.

Astfel, în plângerea depusă de femeie, pentru viol şi şantaj, sunt menţionate numele şefului Poliţiei Balş, Ion Şotea, al şefului Inspectoratului de Poliţie Olt, Ion Voicu şi al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, la care Barbu ar fi dus-o pe poliţistă pentru a întreţine relaţii sexuale cu ei.

În acest caz DIICOT şi-a decli

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 52 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 37 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°