Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răduleasca se întoarce la Elan. La televiziunea lui Elan

Publicat in Adevarul, duminică 19 februarie 2012 ·

Vedeta va face naveta la finalul fiecărei săptămâni de la Monte Carlo la Bucureşti pentru emisiunea „Duminica în familie“, pe care o va realiza, din luna martie, la Realitatea TV.

Deşi de aproape trei ani s-a mutat la Monte Carlo ca să scape de presă şi ca să-şi crească copilul, Mihaela Rădulescu îşi va petrece weekendurile în ograda fostului soţ, Elan Schwartzenberg, la Realitatea TV, unde va realiza emisiunea „Duminica în familie".

Responsabil de întoarcerea realizatoarei este Mihai Tatulici, care va fi producător delegat şi va superviza, din partea Realitatea TV, noua emisiune. „Potenţialul Mihaelei este foarte mare. Mie mi s-a părut că a ieşit prematur din viaţa de televiziune şi a durat ceva până am convins-o să revină. Având un copil mic de care se ocupă, este destul de complicat până şi să-i aranjezi avioanele de la Monte Carlo la Bucureşti şi retur", spune Mihai Tatulici. „Relaţia este construită pe baza vechii amiciţii dintre mine şi Mihaela. O cunosc foarte bine, ştiu potenţialul ei şi am lucrat cu foarte mare plăcere şi la format, şi la rubrici", adaugă Tatulici. Contactaţi de „Adevărul", Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg nu au dorit să vorbească despre acest subiect.

A refuzat mai multe oferte

Nu este prima oară când Mihaela Rădulescu primeşte propuneri de la televiziunea fostului soţ. Acum patru luni, ea povestea că a fost ofertată de mai multe televiziuni, inclusiv de Realitatea TV, dar nu a ajuns a nicio înţelegere, din cauză că nu voia să-şi lase copilul singur. Dacă până acum „Duminica în familie" însemna divertisment pur, noua emisiune, ce va dura trei ore şi se va difuza în fiecare duminică, de la 14.00 la 17.00, va fi adaptată la grila unei televiziuni de ştiri.

„Este un format nou, foarte performant, «infotainment». Sunt multe informaţii din foarte multe domenii, legate de familie. În general, sunt invitate ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°