Aurel Dumitraşcu – Carnetele maro. Jurnal 1982-1990, 2 vol., îngrijire ediţie, prefaţă şi note de Adrian Alui Gheorghe, Conta, Piatra Neamţ, 2011, 465 + 466 pag.

Aurel Dumitraşcu a avut parte, datorită prietenilor poeţi de la Piatra Neamţ – şi în special lui Adrian Alui Gheorghe –, de o posteritate care a compensat, într-o anumită măsură, tragica şi prematura sa dispariţie.

Au apărut, după ’90, mai multe volume de poezie, edite şi inedite, prin care opera sa s-a conturat, dat fiind şi faptul că a fost un scriitor prolific, drept una dintre cele mai însemnate în istoria recentă a poeziei româneşti. Festivalul care-i poartă numele, organizat de acelaşi indefectibil poet şi prieten care este Adrian Alui Gheorghe, i-a menţinut în atenţie opera şi personalitatea şi, aspect poate şi mai important, a atras atenţia tinerilor scriitori asupra unui fel de a fi poet, unic în literatura română. În fine, jurnalul său, într-o primă ediţie selectivă (apărută între 2000 şi 2005), ne-a oferit şansa întâlnirii cu arcanele unei personalităţi, deopotrivă literare şi civice, cu mult mai interesante decât lăsa să se întrevadă prea scurta sa biografie oficială.

Acum, sub titlul Carnete maro. Jurnal 1982-1990, acelaşi neobosit Adrian Alui Gheorghe ne oferă o ediţie de anvergură a jurnalului intim al poetului. Nu este o ediţie integrală, deoarece, pe de-o parte, se pare că unii apropiaţi ar fi luat, după moartea poetului, anumite manuscrise drept suvenir (boală cronică a istoriei noastre literare!), iar pe de altă parte, pentru că, în absenţa certitudinii că dispune de textul complet şi definitiv, editorul a preferat să ne furnizeze un segment coerent şi definitoriu, atât pentru poetica jurnalului, cât şi pentru universul spiritual al lui Aurel Dumitraşcu.

Este o alegere înţeleaptă: oricât de precoce ar fi fost acesta, cu siguranţă că în 1975,