Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul “Pomponio”: După 9 luni de arest preventiv, angajaţii DGFP Alba eliberați de Curtea de Apel Alba, dar rămân după gratii pentru recurs

Publicat in Alba24, joi 26 ianuarie 2012 ·

Fostul director adjunct al DGFP Alba, Ioan Dobra şi şef serviciu în cadrul aceleaşi instituţii, Dorin Conţan îşi menţin în continuare poziţia în faţa instanţei de judecată. Cei doi nu recunosc acuzaţiile aduse de procurori în Dosarul “Pomponio”, în care sunt judecaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor conflict de interese, fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.

Inculpaţii au primit, joi, mult-aşteptata veste. Instanţa a admis solicitarea acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi ţara. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp, aceştia vor rămâne în arest până la pronunţarea unei sentinţe definitive.

Curtea de Apel Alba Iulia a avut pe rol, joi, judecarea Dosarului “Pomponio”, în care au calitatea de inculpaţi patru angajaţi ai Finanţelor Publice Alba, respectiv Ioan Dobra, Dorin Conţan, Ioan Sârbu şi Ioan Ispas. Aceştia se află în arest preventiv, fiind acuzaţi, printre altele, şi de sprijinirea unei grupări infracţionale constituite la societatea comercială “Pomponio”.

La termenul de joi, magistraţii au procedat din nou la audierea inculpaţilor, dar nici de această dată aceştia nu au recunoscut acuzaţiile ce li se aduc. Ioan Dobra nu se face vinovat de nici una dintre acuzaţiile precizate în rechizitoriul întocmit de procurori, cu excepţia falsului în declaraţii în ceea ce priveşte declaraţia de avere a soţiei sale. Cât despre acuzaţiile din rechizitoriu, acesta a explicat: “Nu am avut nicio legătură cu aceste fapte, acuzaţiile nu sunt dovedite. Nu l-am cunoscut pe Luca Anversa şi pe Cosmin Limbean”. La rândul său, Dorin Conţan pledează în continuare nevinovat în faţa judecătorilor: “Nu aveam cunoştinţă de vânzarea la negru”. În continuare, în audierea inculpaţilor Ioan Ispas şi Ioan Sârbu, aceştia şi-au menţinut declaraţiile in

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°