Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi-a dublat numărul de vizitatori într-un an

Publicat in Covasna Media, marți 2 aprilie 2013 ·

Pe data de 3 aprilie, muzeul va oferi acces gratuit tuturor copiilor cu prilejul ‘Săptămânii familiei, săptămânii fără televizor’

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, aflat în subordinea Ministerului Culturii, şi-a dublat numărul de vizitatori în decurs de un an.

Anul trecut această instituţie a fost vizitată de peste 8.100 de persoane, în medie de 680 de vizitatori pe lună, în timp ce în anii precedenţi numărul vizitatorilor s-a cifrat la circa 380 lunar.

Muzeograful Andrea Chiricescu a declarat că acest lucru a fost posibil datorită diversificării ofertei muzeului, dar şi prin implicarea acestuia în viaţa comunităţii locale, prin participarea la diverse proiecte şi sărbători locale, lansarea şi sprijinirea unor campanii social-umanitare şi organizarea de acţiuni gratuite pentru copii.

„Toate acestea au contribuit la schimbarea percepţiei publicului – muzeul s-a transformat din depozitarul unor obiecte prăfuite şi plicticoase într-un spaţiu viu, în care fiecare obiect are o poveste ce aşteaptă să fie descoperită”, a spus Andrea Chiricescu.

Anul trecut, echipa muzeului a atras fonduri nerambursabile în valoare de peste 200.000 de lei pentru zece proiecte, majoritatea susţinute financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Printre acestea s-au numărat tabăra de arheologie experimentală ‘CronOs’ desfăşurată la Păuleni-Ciuc ‘Dâmbul Cetăţii’, care a angrenat elevi şi studenţi, expoziţiile tactile ‘Atinge istoria’ şi ‘Simte literatura’ destinate persoanelor cu deficienţe de vedere, proiectul ‘Împreună prin labirintul preistoric’ care s-a adresat preponderent copiilor instituţionalizaţi, ‘Patrimoniul – o scenă pentru tineri’, ‘Oina la Întorsura Buzăului’ ce a avut ca scop cercetarea şi revigorarea acestui sport tradiţional şi ‘Arhemag’, un proiect destinat specialiştilor ce a avut ca temă cercetarea noninvazivă şi protecţia patri

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 26 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 18 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 5 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°