Operatorii de turism susţin că timişorenii şi-au educat gusturile şi de aceea preferă concediile în care au tot confortul asigurat. Sursa: Horia Călăceanu
Timişorenii au ocazia, zilele acestea, să aleagă vacanţa perfectă la preţuri promoţionale. Timp de trei zile, Salonul de vacanţă, deschis în parcarea Iulius Mall, reuneşte peste 25 de agenţii de profil, care vin cu cele mai diverse destinaţii: Grecia şi insulele elene, Malta, Antalya, Mallorca, Tunisia, Italia, Cuba.
Din ofertă nu lipsesc sejururile pe litoralul românesc. Sunt scoase la vânzare sute de pachete de vacanţă, majoritatea cu un discount de 20 de procente. În plus, cei care cumpără pachete turistice cu ocazia acestui târg participă şi la o tombolă cu premii de 10.000 de euro.
Vor mâncare pe săturate
„Dai 1.000 de euro de persoană, dar ştii că n-ai nicio grijă cu masa, eşti tratat regeşte. Am avut prieteni care au experimentat vacanţele all inclusive anul trecut, iar anul acesta plec şi eu, în Turcia, la fel“, ne-a declarat Aurelia Macovei, una dintre persoanele care au vizitat ieri târgul. Potrivit Codruţei Dobrescu, managerul agenţiei de turism Cardinal, anul acesta la mare căutare sunt vacanţele all inclusive. Oamenii nu vor ca în timpul vacanţei să ducă grija hranei.
„Dacă în anii trecuţi nu resimţeam o cerere aşa mare pentru all inclusive, anul acesta a devenit o mare modă. Unul din doi turişti preferă astfel de vacanţe. Oamenii ştiu că plătesc ceva mai mult, aparent, dar mănâncă bine, beau bine şi se simt excelent fără a avea grija alegerii restaurantului unde vor lua masa sau a supermarketului de unde să se aprovizioneze cu de-ale gurii“, explică managerul din turism.
585 de euro -o săptămână în Turcia
În topul preferinţelor timişorenilor se află Malta, Grecia şi Italia. Din iulie, din Timişoara vor zbura să