Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un prematur a MURIT în drum spre spital. Direcţia de Protecţie a Copilului a deschis o anchetă

Publicat in Romania Libera, vineri 1 februarie 2013 ·

Un copil născut prematur a murit, joi, în drum spre spital, iar Direcţia de Asistenţă Socială din Bistriţa a deschis o anchetă, relatează Mediafax.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, medicul Mircea Gelu Buta, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud după ce, joi, la spital a ajuns un bebeluş mort, născut prematur, la şase luni, într-o familie care locuieşte într-o zonă izolată în comuna Tiha Bârgăului.

"Fătul era mort când a ajuns la noi. Nu ştim ce s-a întâmplat cu el, dacă a fost supravegheată mama de medicul de familie, în ce condiţii s-a născut copilul. De aceea am sesizat DGASPC să facă o anchetă", a spus dr. Mircea Gelu Buta.

Teodor Sângeorzan, reprezentant al Serviciului de intervenţii în caz de abuz, neglijenţă şi exploatare la domiciliu din DGASPC Bistriţa-Năsăud, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma primelor cercetări s-a constatat că mama copilului decedat locuieşte împreună cu familia într-un loc izolat situat la cinci kilometri de satul Tureac, comuna Tiha Bârgăului.

"Femeia, care are 22 de ani, a născut prematur, noaptea. Copilul a venit pe lume prematur, la şase luni. Până dimineaţa mama a stat cu el acasă, iar dimineaţa a coborât cu băiatul - fiindcă un băiat a născut - în sat. Mai are trei copii acasă. A chemat ambulanţa şi, după ce a fost preluat bebeluşul de medici, a murit. Femeia e de bună credinţă. Ne-a spus că şi pe ceilalţi trei copii i-a născut tot prematur şi tot acasă. Dacă i se poate imputa ceva e faptul că locuieşte departe de sat, într-un loc izolat, că nu are bani să-şi cumpere casă în sat. Altfel, e o mamă bună, îşi îngrijeşte bine copiii. Nu putem lua nici o măsură împotriva ei. Ultimul a avut neşansa să moară", a declarat Teodor Sângeorzan.

El a declarat că feme

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°