“Veniţi şi vedeţi de aţi venit să răsvedeţi/ Că Mihai (Olos) a prins cai verzi pe pereţi,/ Dar am vrea noi să fim beţi/ Tot pe ei călare pân-la cucuieţi.” Ion Gheorghe
Galeriile de artă din Iaşi pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar dacă e să vorbeşti despre cele care au o dinamică expoziţională de luat în seamă, te cuprinde tristeţea. Galeriile Eleusis sunt închise din cauza lucrărilor la pasajul de la Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Culturii este în renovare, Muzeul Unirii expune doar din când în când. Aici ar trebui să ia naştere o nouă galerie.
Din ianuarie până în decembrie, sunt scoase la vedere doar exponatele muzeului şi, din când în când, se lansează câte o carte. De ce nu se organizează concerte camerale, seri de poezie, întâlniri cu scriitorii sau alte evenimente artistice?
Până la urmă, ce educaţie li se oferă tinerilor de astăzi? Unde să se întâlnească ei cu frumuseţea creaţiilor plastice dacă nu în galeriile de artă? Nu este întâmplător faptul că mulţi dintre tineri sunt dezolaţi şi dezolanţi. Literatura şi artele creează sens şi alimentează identitatea umană, dar multora dintre ei aventurile spirituale le sunt străine.
Să revenim însă la galerii. Unele se află în adormire, altele există doar cu numele, iar ultima deschisă, cea din pasajul de la Hala Centrală, ocupă un spaţiu insalubru din punct de vedere estetic. Este opusul “cubului alb al lui Brian O’Doherty”, unde tavanul reprezintă singura sursă de lumină – şi vorbim de lumina dumnezeiască a Soarelui. Cubul respectă rigorile şi legile după care s-au ridicat bisericile medievale.
Opera de artă expusă în spaţiul lui Brian O’Doherty captează privitorul la fel cum scenele biblice pictate pe pereţii lăcaşurilor de cult absorbeau, prin înfricoşarea si extazul pe care le generau, ochii credincioşilor veniţi la slujbă. Iată de ce, atunci când vizitezi o galer