Petre Roman, candidatul USL pentru un post de deputat în Colegiul 8 (Bartolomeu, Tractorul, Triaj, Uzina 2) a ţinut să sublinieze faptul că proiectele depuse pentru noua tranşă de finanţare europeană, 2014 – 2020, trebuie pregătite din timp, pentru a evita situaţia de până acum, respectiv că România mai mult a cotizat la Uniunea Europeană decât a primit. „Chiar dacă suntem cea mai săracă ţară din Uniune, alături de Bulgaria, am contribuit la prosperitatea ţărilor mai bogate, pentru că mai mult am cotizat în calitate de membri, decât să obţinem finanţări. Nu avem cum să nu plasăm acest eşec către guvernările PDL. Unul dintre motivele care au stat la baza acestei slabe accesări de fonduri europene este şi faptul că nu s-au acordat cofinanţările guvernamentale, iar banii s-au dus de fapt pe proiecte inutile sau rău-intenţionate. Sper ca măcar acum să avem de învăţat din această experienţă şi să urmăm exemplul altor ţări, precum Spania, care au avut o sumedenie de proiecte pe fonduri europene”, a explicat Petre Roman. Preşedintele organizaţiei municipale a PNL, viceprimarul Adrian Atomei, a ţinut să completeze faptul că Braşovul a pregătit deja un portofoliu cu proiectele majore din întreaga zonă metropolitană pentru care urmează să fie obţinute finanţări europene din tranşa 2014 – 2020. „Până la finele acestui an, portofoliul de proiecte va fi depus la ADR, iar, în următoarea perioadă, vom întocmi studiile de fezabilitate pentru ele, astfel ca la deschiderea sesiunii de finanţare, să fim primii, fiindcă se va merge pe principiul: primul venit, primul servit”, a explicat viceprimarul Adrian Atomei. Petre Roman, candidatul USL pentru un post de deputat în Colegiul 8 (Bartolomeu, Tractorul, Triaj, Uzina 2) a ţinut să sublinieze faptul că proiectele depuse pentru noua tranşă de finanţare europeană, 2014 – 2020, trebuie pregătite din timp, pentru a evita situaţia de până acu