Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CABINETUL PONTA II, ÎNVESTIT DE PARLAMENT

Publicat in Mediafax, vineri 21 decembrie 2012 ·

Guvernul Ponta II a fost învestit, vineri seară, de Parlament, programul de guvernare şi componenţa Executivului întrunind 402 voturi "pentru" şi 120 voturi "împotrivă". Pentru a fi învestit, Guvernul ar fi avut nevoie de minimum 294 de voturi, reprezentând majoritatea calificată a deputaţilor şi senatorilor.

Votul a fost secret, cu bile.

Din totalul celor 586 de parlamentari, au fost prezenţi la şedinţă 522.

Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului, se înaintează de îndată preşedintelui, în vederea numirii Guvernului.

UPDATE 19:40 - Votul privind învestirea Guvernului Ponta II s-a încheiat

Votul privind învestirea Guvernului Ponta II s-a încheiat. Votul a fost secret, cu bile. Membrii Guvernului care sunt şi parlamentari au votat la început.

Guvernul este învestit dacă în favoarea programului de guvernare şi a componenţei sale se pronunţă majoritatea deputaţilor şi senatorilor.

Totodată, parlamentarii s-au pronunţat şi asupra componenţei comisiilor de control SRI şi SIE, în acest caz votul fiind secret, cu buletine de vot.

UPDATE 18:05 - Parlamentarii au ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei

Parlamentarii reuniţi, vineri, în şedinţă de plen comun pentru a se pronunţa prin vot asupra învestirii Guvernului Ponta II au ţinut, la solicitarea senatorului PPDD Tudor Barbu, un moment de reculegere în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei.

"O să-mi permit să rog măcar colegii de la PPDD să se ridice ambele grupuri parlamentare, de la Cameră şi de la Senat, şi din puţinul timp pe care îl avem să păstrăm un moment de reculegere pentru eroii martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989, astăzi fiind 21 decembrie", a spus Barbu.

După solicitarea sa, toţi parlamentarii, nu doa

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 17 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 56 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 13 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

CFR estimează pierderi de peste un miliard de lei în acest an, cu aproape 500% mai mari decât anul trecut

HotNews acum 3 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°