Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Budapesta isi promoveaza presedintia europeana cu o harta a Imperiului Habsburgic, dar neaga evocarea nostalgica a Ungariei Mari

Publicat in HotNews, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Presedintia ungara a Uniunii Europene a ales sa se promoveze la Bruxelles etalandu-si simbolurile gloriei trecute printr-un covor in centrul careia figureaza harta Imperiului Habsburgic din 1848, dar Budapesta se apara de orice nostalgie sovina, relateaza AFP.

Prezentat drept un "covor cultural ungar" de 202 metri patrati pe site-ul sau de internet, aceasta opera a artistei ungare Lívia Pápai orneaza atriumul cladirii Consiliului Europei, a carui decoratie se schimba la fiecare presedintie semestriala.

Opera de arta ilustreaza istoria Ungariei si "cele mai importante icoane" ale sale, potrivit site-ului, precum Sfantul Stefan, compozitorul Franz Liszt sau cocarda purtata la fiecare 15 martie in amintirea revolutiei din 1848-1849.

O vedem de asemenea pe regina Elisabeta a Ungariei, alias Sissi, imparateasa Austriei, tabloul pictorului abstract Victor Vasarely dar si cubul lui Rubik.

Covorul prezinta si doua harti: una mica, in dreapta jos, care reprezinta Ungaria si vecinii sai in Evul Mediu, si una mai mare si plasata in centru, reprezentand Imperiul Habsburgic, cu data "1848" in mijloc, facand referire la revolutia ungara impotriva dominatiei curtii de la Viena.

Un purtator de cuvant al Reprezentantei Ungariei pe langa UE a afirmat ca harta din centrul covorului nu trebuie interpretata drept o evocare nostalgica a Marii Ungarii. "Este pur si simplu o harta a Imperiului Habsburgic si, mai general, a Europei Centrale si Orientale", a afirmat el.

Nimic din aceasta harta nu semnaleaza existenta minoritatilor ungare in tarile vecine - Romania si Slovacia, in special - si carora Budapesta doreste sa le acorde drept de vot la alegerile din Ungaria, un proiect foarte controversat la Bruxelles.

Pe site-ul sau de internet, presedintia ungara tine sa precizeze: "In conditiile in care presedintia ceha

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 24 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 56 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 39 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°