Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV | Avem dovada! «Mr. Pink» a dus-o pe Moni în China

Publicat in Libertatea, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Nu s-au văzut mai bine de o lună, dar apoi au recuperat timpul pierdut. După o vacanţă la Monaco, Monica şi “Mr. Pink” au fost împreună şi în China, cei doi stabilindu-şi “reşedinţa” la Hong Kong. Mai mult, iubitul lui Moni s-a rugat pentru relaţia lor la statuia lui Budha.

Chiar dacă au stat despărţiţi mai bine de o lună, dând apă la moară cârcotaşilor care vorbeau deja de sfârşitul idilei lor, relaţia Monicăi Gabor cu misteriosul “Mr. Pink” pare una cât se poate de serioasă. După ce i-a oferit o vacanţă de cinci stele în Monaco, milionarul asiatic şi-a luat iubita de mânuţă şi a dus-o tocmai în China, în ţara sa natală.

Destinaţia aleasă de acesta a fost Hong Kong, unde cei doi îndrăgostiţi au stat aproximativ două săptămâni. Ei au fost recunoscuţi în timpul unei plimbări prin oraş chiar de un turist român, surprins să o vadă pe Moni la braţul lui “Mr. Pink” tocmai în China.

Potrivit acestuia, modelul şi iubitul său chinez s-au ţinut mai tot timpul de mână şi s-au oprit, la un moment dat, la cea mai mare statuie de bronz în aer liber ce-l reprezintă pe Budha, care cântăreşte peste 250 de tone, are o înălţime de 34 de metri şi reprezintă cel mai important punct turistic din Hong Kong. S-a rugat pentru dragostea lui cu Moni

“Sincer să fiu, nu am crezut că acel chinez «Mr. Pink» există în viaţa Monicăi Gabor. I-am văzut însă pe amândoi în Hong Kong, vizitând mai multe magazine. M-am luat după ei. S-au ţinut de mână şi şi-au dat drumul numai atunci când îşi făceau poze unul altuia. Apoi s-au oprit la statuia lui Budha. Chinezul a fost să se roage, în timp ce Moni a stat retrasă şi l-a aşteptat, ea fiind de altă religie. Se spune că persoanele care se roagă acolo o fac pentru fericirea umană şi pentru îndepărtarea nenorocirilor. I-am auzit apoi vorbind în engleză. El i-a spus că s-a rugat ca relaţia lor să dureze toată viaţa”, a mărturisit pentru Lib

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°