Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: Am discutat cu Andrei Chiliman, l-am rugat să nu plece din PNL

Publicat in Romania Libera, joi 12 aprilie 2012 · ·

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu declară că a avut miercuri o discuţie cu Andrei Chliman şi l-a rugat să nu plece din partid, el apreciind că un astfel de gest ar putea să slăbească forţa PNL şi a USL în preajma alegerilor, relatează Mediafax.

Călin Popescu Tăriceanu a fost întrebat, la Antena 3, despre subiectul unei posibile demisii a lui Andrei Chiliman din PNL.

"Nu-mi face mare plăcere să discut aceste chestiuni, în general eu consider că disputele de familie trebuie să rămână în interior şi eu mă cosider ca parte a familiei liberale. Dar, în ceea ce priveşte această problemă care a apărut în urmă cu două zile, am avut o întrevedere cu colegul meu Andrei Chiliman, cu care fac politică în PNL de la filele lui decembrie 1989 (...). S-a ajuns într-o situaţie care pe mine mă preocupă şi am fost să discut cu el, pentru că a şi declarat public că vrea să se consulte cu foştii preşedinţi ai partidului, cu Radu Câmpeanu, cu Mircea Ionescu Quintus şi cu mine", a spus Tăriceanu.

El a precizat că, în discuţia avută miercuri cu Andrei Chiliman, i-a spus acestuia că îl roagă să nu plece din PNL.

"Sfatul pe care i l-am dat a fost unul cu mult patos: i-am spus că îl rog foarte mult să nu facă acest gest, chiar dacă poate are nişte motive întemeiate. Nu cred că ar fi util un asemenea gest, care ar putea să slăbească forţa PNL, forţa USL, în preajma alegerilor", a menţionat Tăriceanu.

El a apreciat totodată că poate preşedintele PNL, Crin Antonescu, "a făcut greşeala" că nu a discutat cu Andrei Chiliman înainte de a propune schimbarea lui de la şefia organizaţiei Bucureşti.

"Şi sigur că, aşa cum au decurs lucrurile, aş spune că poate preşedintele partidului a făcut greşeala că nu a discutat cu Andrei Chiliman înainte de a propune schimbarea lui din fruntea organizaţiei de Bucureşti. Probabil că urmarea ar fi fost diferită de cea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 35 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 56 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 45 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°