In textul intersectiei anterioare (cel putin in versiunea sa electronica), s-a strecurat o mica greseala, care schimba intr-un mod radical sensul propozitiei in cauza (si poate chiar si al intregii argumentatii). „Ele sint aplicabile unor constiinte total permeate de credinta... “ – scrisesem eu, dar, dintr-un motiv sau altul, „permeate“ a fost inlocuit cu… „lipsite“. Ce-i drept, uneori anglicismele care „permeaza“ (sic!) textele mele pot pune cititorul in dificultate; ar fi trebuit sa scriu „patrunse de credinta“.
Cu toate ca in context ideea pe care incercam s-o explicitez poate fi inteleasa, as voi sa o rezum, totusi, din nou in citeva propozitii.
in Jurnalul sau, Mircea Eliade foloseste un citat exact din Sestov, pe care insa il scoate din contextul gindirii acestuia cind si-l aplica sie insusi. Re-facerea trecutului este o constructie metaforica la filozoful rus, folosita pentru a accentua doua idei esentiale unei gindiri religioase: atotputernicia lui Dumnezeu si realitatea (sau afirmarea adevarului) interventiei Sale in cele ce se intimpla in aceasta lume creata de El. in acest context, un anumit tip de „extremism“, un exces de zel, in ceea ce priveste dialogul cu transcendentalul, dar si in trairea propriei vieti, este acceptabil. Dar nu si extremismul care ar pune in primejdie pe altii sau care conduce la actiuni malefice impotriva unor indivizi sau grupuri umane, in scopul de a realiza idealuri externe oricarei semnificatii religioase prin acte care contrazic poruncile explicite ale aceleiasi autoritati.
Pentru adevaratul homo religiosus, angajarea in „marea si finala batalie“, in care nici un efort nu trebuie a fi precupetit, nu poate duce, in nici un caz, la uitarea poruncilor impuse de autoritatea absoluta si atotputernica, pe care el incearca sa o „provoace“. Si pentru a contracara argumentul ca nimeni nu are monopolul d
