Ai un produs botezat Dolce. C-aşa a vrut naşul, i s-a părut un nume norocos, aducător de profit. Şi-ţi pune în braţe Dolce, să-l promovezi. Care-i prima idee genială ce-ţi fulgeră prin sinapse? Tarzan. Nu? Logic. Un sălbatic, un nespălat care se-azvârle din liană în casele oamenilor şi care se civilizează, de la un episod la altul, graţie Dolce et comp.
Targetul e definit: ne adresăm celor care scot sunete în loc de fraze, abrutizaţilor, jegoşilor care abia s-au dat jos din copac, gherţoilor care dansează manele cu picioarele pe volan. Tarzanilor. Pentru noua serie de reclame Romtelecom, CNA ar trebui să inventeze un nou cerculeţ de avertizare: "interzis persoanelor cu IQ>80". Altminteri, privitorul se poate simţi lezat, iar inteligenţa lui - porcăită. În afară de nefericita alegere a personajului principal, reclamele împricinate sunt ridicole prin lipsa de continuitate a naraţiunii.
În primul episod, Tarzan, care se vântură într-o junglă din copac în copac, aterizează pe geam, în sufrageria unor creştini. Are o faţă de pacient fugit de la Bălăceanca. Creştinii mimează sperietura (e trafic intens în casa lor). "Jane?", mârâie Tarzan. Jane e asistenta care-i face intravenos calmantele. Locatarii dau din cap că nu, Tarzan mai urlă o dată "Jane?" şi saltă în aer canapeaua pe care şade familia. "Pot să ud şi canapeaua", ar zice ăla micu', dar asta e dintr-o altă reclamă...
Tarzan o caută pe Jane şi-n şemineu, moment în care capul familiei ia atitudine: "Alo, las-o mă pe Jane, că-ţi găsim noi alta". Unde? Ţeapă pentru Tarzan - pe ecranul televizorului. Proprietarul îi înmânează telecomanda sălbaticului care stă ciuci pe canapea. Tarzan o bagă-n gură (telecomanda).
După reclama asta, emigrează din nou în junglă de unde se aruncă, în spotul următor, în camera unui adolescent. Dă cu uşa de perete, căutând-o pe Jane. Liceeanul î
