Experienta ne arata ca de succes s-au bucurat acei autori care au incercat sa surprinda Occidentul cu ceea ce tine de particularitatile locului, propunind experiente culturale pitoresti, inedite, iar nu eforturi tehniciste pe care oricum Vestul le-a consumat de mult. Directia centripeta a culturii, a literaturii in genere nu este noua si nici macar nu este impusa de noile conditii specifice globalizarii. Specifica postmodernitatii e tocmai aceasta migrare dinspre periferie catre centru, ceea ce nu implica, din pacate, criterii axiologice, ci mai curind un fel de "democratie" strimb inteleasa a prostului gust. Valori eminamente particulare, fara nici o atingere cu specificul autentic al literaturii, ocupa abuziv prim-planul si se instituie in instrumente de evaluare a textului. Multiculturalismul este, din aceasta perspectiva, un pat al lui Procust, pe masura caruia e discursul ideologic, nu cel literar. Pentru ca literatura, atunci cind se supune regulilor rigide ale ceea ce numim political correctness, devine ideologie searbada. Spiritul literaturii este dintotdeauna libertatea, imaginatia fara oprelisti, indrazneala etc. (comit truisme, dar nu ma jenez), nicicum obedienta fata de anumite inertii propagandistice. Ca sa nu o lungesc, trimit pentru toate aceasta discutie la cartea lui Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiti, o analiza la rece, nitel incrincenata poate, a fenomenului pe tarim american.
Cum stau lucrurile pe tarim autohton? De dragul modei, al noutatii, unii au importat subit tendinta. E, vorba aia, trendy... Il amintesc, in treacat, pe Ion Bogdan Lefter, dar piata ideilor colcaie de feministe si feministi, de cercetatori priceputi care considera ca interesant este sa urmaresti intr-o opera aspecte strict marginale, cum ar fi diferentierea de gen, religie sau nationalitate a personajelor, iar nu umanitatea propriu-zisa, care nu prea tine cont de toate ac