Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul adjunct al FMI: România a încheiat cu succes al doilea acord stand-by cu Fondul, dar riscurile încă există

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

România a încheiat cu succes cel de-al doilea acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, dar creşterea este slabă şi riscurile pentru economie încă există, a declarat directorul adjunct al FMI, Nemat Shafik, după închiderea de către board-ul FMI a evaluărilor a şaptea şi a opta privind stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor din Memorandumul de Politici Economice şi Financiare.

„România a încheiat cu succes cel de-al doilea acord stand-by cu Fondul. Economia s-a stabilizat. Inflaţia de bază rămâne scăzută, iar balanţele fiscală şi a contului curent sunt sustenabile. Totuşi, creşterea este slabă şi există riscuri de regres. Reformele structurale sunt critice pentru realizarea potenţialului de creştere al României şi pentru crearea de locuri de muncă, în timp ce continuarea disciplinei financiare este esenţială pentru ancorarea stabilităţii macroeconomice“, a spus Nemat Shafik, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Oficialul FMI a precizat că ajustarea fiscală semnficativă de după 2009 a permis României să iasă în iunie din procedura de deficit excesiv a UE şi a apreciat că intenţia Guvernului de a reduce pe mai departe deficitul structural într-un ritm moderat pentru a atinge obiectivul pe termen mediu este una potrivită.

„Cadrul bugetar va beneficia de pe urma stabilirii unui sistem de control eficient al angajamentelor şi a unei prioritizări a investiţiilor publice care ar ajuta la evitarea reapariţiei arieratelor. De asemenea, este nevoie de reforma administraţiei fiscale şi a sistemului medical, precum şi de măsuri pentru lărgirea bazei de impozitare“, a adăugat Shafik.

Directorul adjunct al FMI a atras atenţia că reforma Energiei şi Transporturilor, precum şi a companiilor de stat nu a fost încheiată. „Autorităţile au început să ridice gradual preţurile la gaz şi la electricitate şi să formeze o piaţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 23 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 59 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°