Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurorele boreale, în direct pe internet

Publicat in Romania Libera, marți 21 septembrie 2010 ·

Amatorii de aurore boreale vor putea să admire de acum înainte, în direct, de pe propriile lor computere, cu ajutorul unui site lansat, luni, de Agenţia Spaţială Canadiană (ASC), aceste "voaluri" mişcătoare de culori spectaculoase care se formează în apropierea polilor. "Sperăm ca dansul luminilor celeste să vă incite să descoperiţi secretele cerului şi ale ştiinţei, care se produc în urma interacţiunilor dintre Terra şi propria noastră stea, Soarele", a declarat într-un comunicat Steve MacLean, directorul ASC, citat de Mediafax.

În afara transmiterii în fiecare noapte a imaginilor cu aurorele boreale care se produc deasupra Canadei, scopul site-ului www.asc-csa.gc.ca/auroramax este de a explica internauţilor felul în care se formează "luminile celeste", locurile în care acestea pot fi admirate şi modul în care ele pot fi fotografiate.

Aurorele boreale se formează deasupa polilor, atunci când vânturile solare intră în coliziune cu atmosfera terestră. În Canada, acest fenomen se produce în intervalul august - mai. Văzute de pe Terra, ele apar pe cer ca nişte pete sau benzi luminoase, ce par că se balansează din cauza unui curent de aer, având de cele mai multe ori culorile roşu sau verde.

Site-ul a fost lansat într-o perioadă în care Terra se îndreaptă către cea mai intensă perioadă din ciclul solar, care durează în medie 11 ani şi al cărui nivel maxim de intensitate va fi înregistrat în 2013. În acel an, aurorele boreale se vor produce cu o frecvenţă mai mare şi vor fi mai spectaculoase ca de obicei.

Amatorii de aurore boreale vor putea să admire de acum înainte, în direct, de pe propriile lor computere, cu ajutorul unui site lansat, luni, de Agenţia Spaţială Canadiană (ASC), aceste "voaluri" mişcătoare de culori spectaculoase care se formează în apropierea polilor. "Sperăm ca dansul luminilor celeste să vă incite să descoperiţi secretele cer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum 45 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 48 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°