Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blind: Vor fi câţiva jucători de la Steaua în echipa României, dar să nu vorbim despre acele meciuri

Publicat in Mediafax, luni 25 martie 2013 ·

Internaţionalul olandez Daley Blind a declarat că ştie că în naţionala României se vor afla la meciul de marţi câţiva jucători de la fosta adversară din Liga Europa, Steaua, dar a precizat că ar prefera să nu vorbească despre confruntarea cu formaţia bucureşteană.

"Este adevărat că vor fi câţiva jucători de la Steaua în echipa României, dar să nu vorbim despre confruntarea cu Steaua. Pentru mine important este să fac în continuare tot ce pot pentru Ajax şi să îmi păstrez locul în echipa naţională", a spus Blind, informează uefa.com.

Daley Blind a evoluat cu Ajax Amsterdam împotriva Stelei în 16-imile de finală ale Ligii Europa, dublă manşă în urma căreia steliştii s-au calificat în optimile competiţiei.

Un alt component la naţionalei Olandei, Robin van Persie (29 de ani), a declarat că i-a fost greu să se obişnuiască cu gândul că acum el este printre jucătorii cei mai în vârstă din echipă. "Recent antrenorul a spus ceva ce nu mai auzisem niciodată în carieră, mi-a spus că sunt unul dintre cei mai în vârstă din echipă. Mi-a trebuit ceva timp să mă obişnuiesc cu asta. Am fost mereu printre cei mai tineri, dar vine o zi când ajungi să fi parte din garda veche. Aşa este acum", a afirmat Van Persie.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, marţi, de la ora 21.30, pe Amsterdam ArenA, reprezentativa similară a Olandei, într-un meci contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 27 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 54 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 20 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Vremea în minivacanța de 1 mai și Paște. Ce temperaturi anunță meteorologii. Prognoză specială pentru București

Libertatea acum 3 ore
Minivacanța de 1 mai și Paște vine cu temperaturi ridicate în toată țara, anunță directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, citată de Agerpres. Sud-vestul țării va fi afectat de vântul puternic în următoar

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 3 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 23 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°