Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată drumul şpăgii la Bac!

Publicat in Libertatea, vineri 5 iulie 2013 ·

Să tot fii profesor! Aşa s-ar putea spune despre cadrele didactice de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală, care au fost prinse cu şpaga în lenjeria intimă la bacalaureat. Dascălii primeau sute şi chiar mii de lei pentru a le da note bune absolvenţilor de clasa a XII-a.

Libertatea a refăcut, pe baza probelor strânse până acum de anchetatori, drumul şpăgii. Astfel, sumele cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei erau “culese” de la absolvenţi de către unul sau mai mulţi părinţi dinainte desemnaţi.

Apoi, banii ajungeau, spun sursele noastre, la anumiţi profesori din liceul bucureştean, printre care şi cel de religie, Leonard Petre, care este şi consilier la Primăria sectorului 5.

Acesta îi dădea directoarei Costica Vărzaru (foto), arestată acum pentru 29 de zile. Ulterior, după ce-şi trăgea partea ei, şpaga era împărţită de directoarea liceului, în funcţie de rolul fiecărui cadru didactic.

De exemplu, preşedintele comisiei de examen ar fi încasat 5.000 de lei, vicepreşedintele - 3.000 de lei şi fiecare membru din comisie - 1.000 de lei.

Nu erau uitaţi nici profesorii supraveghetori, care băgau în buzunare sume între 300 şi 800 de lei. Anchetatorii iau în calcul şi posibilitatea ca o parte din suma adunată de la liceeni să fi ajuns şi la o inspectoare, care avea rolul de a trimite anumiţi dascăli la examenul de la “Bolintineau”. Anchetă şi la «Dimitrie Gusti» din sectorul 5

Scandalul şpăgii la Bac face mai multe victime. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a demarat o anchetă la Liceul Dimitrie Gusti din sectorul 5, după ce o elevă a reclamat că a fost exclusă pe nedrept din examenul de bacalaureat. Verificările vizează şi suspiciuni potrivit cărora unii elevi ar fi dat mită. Începe înscrierea la liceu

Absolvenţii de clasa a 8-a mai au un hop, înscrierea la liceu, care începe de astăzi. În această etapă, notele obţinute

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 37 minute
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 37 minute
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele strategice ale SUA, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de 4 iulie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie şi sezonul călătoriilor de vară, transmite CNBC. ”Prin eliberarea ace

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°