În fiecare an, sute de ştiri ciudate şi descoperiri bizare din diverse domenii ajung pe prima pagină a ziarelor. Printre cele de anul acesta se numără femeia crescută de maimuţe, crema ce redă virginitatea şi pisica-primar.
Anul 2012 nu a dezamăgit în materie de ştiri bizare. De la întâmplări şocante şi până la invenţii amuzante, iată o trecere în revistă a lucrurilor care ne-au captat atenţia în anul care ia sfârşit în curând: 10. Femeia crescută de maimuţe
Într-o carte autobiografică publicată anul acesta, o britanică pe nume Marina Chapman pretinde că a fost crescută timp de cinci ani de o familie de maimuţe din specia capucin. Ea ar fi fost răpită şi abandonată în jungla columbiană pe vremea când avea cinci ani, iar maimuţele au adoptat-o şi au învăţat-o să vâneze.
O scorbură i-a fost ca locuinţă în cei cinci ani petrecuţi în junglă. Rudele sale au povestit jurnaliştilor de la cotidianul „The Telegraph“ că, atunci când au găsit-o pe Marina, era neagră şi murdară, avea părul murdar şi unghii lungi. 9. Predicatorul care tratează bolnavi lovindu-i cu picioarele
Todd Bentley, un predicator evanghelist din Canada a primit interdicţie de a intra pe teritoriul Marii Britanii din cauza tratamentului bizar pe care îl aplică bolnavilor. El îi loveşte cu picioarele, provocându-le dureri sfâşietoare. „Mă gândeam de ce puterea lui Dumnezeu nu se face simţită. Şi El a spus: «Pentru că nu ai lovit femeia aceea în faţă» Când o bâtrână se ruga chiar în faţa scenei, Sfântul Duh mi-a vorbit. El a spus: «Loveşte-o în faţă cu ghetele de motociclist». M-am apropiat de ea şi «bam»! Şi imediat cum gheata i-a atins nasul, femeia a simţit puterea lui Dumnezeu“, a explicat prediactorul motivul pentru care a recurs la această metodă.
8. Dieta extremă cu tub nazal
În primele luni ale anului, o nouă cură de slăbire extremă a făcut vâlvă în străinăt