Bogza are un ochi fabulos, vede intr-adevar enorm, poate alterna fulgerator detaliul cu panorama, are, in egala masura, sentimentul nuantei si pe cel al altitudinii. Plus - sa mai bag un truism - o expresivitate de romancier. Ei bine, toate astea au dilatat intr-un mod homeric precaritatea de altadata a orasului meu natal. Nu-mi pot aminti, oricit m-as cazni, in ce imprejurari anume l-am descoperit pe Geo Bogza. Stiu ca suna cam bizar si trimite spre o halucinanta inversiune cronologica. Descoperi, in mod normal, un contemporan (ma gindesc, fireste, la situatia - privilegiata - a criticului literar, care poate lansa, intuind cu precizie, un mare talent, o viitoare importanta valoare). Dar conditiile noastre au fost - si inca mai sint, din pacate - specifice. In ciuda deschiderii si, as zice (doar tehnic insa, chirurgical, fara pic de rautate sau ironie), in batjocura circulatiei de carte (si, implicit, a accesului la cartea romaneasca), Basarabia mai e, in fond (si cu exceptiile care, n'est pas?, nu fac decit sa intareasca regula), o enclava culturala. Chiar in lumea academica te izbesc uneori carente - de formatie si cultura - strigatoare la cer, neverosimile prin, cum sa spun?, elementaritatea lor. Pare atit de firesc sa stii cine a fost, de exemplu, Slavici, Cosbuc sau Bacovia. S-ar zice ca nici numele lui Cotrus, Fundoianu sau Ilarie Voronca nu trebuie sa-ti puna interlocutorul in dificultate. Intr-o evidenta si jenanta (cazul fericit, totusi, pentru ca reactia obisnuita, media statistica asa-zicind, e sa nu te sinchisesti deloc, sa nu te simti nicidecum frustrat, sa consimti senin la propria ignoranta) dificultate: trebuie neaparat facuta aceasta precizare, e principial. Voronca?! Absolventul de liceu, chiar studentul la filologie stringe nonsalant din umeri. Nu-i bai, draga, spune atitudinea; conteaza sa ai bistari, pile, sa-ti faci aparitia printre colegi vije