Maricica Puică se numără printre puţinele atlete, alergătoare la semifond, care au atins apogeul carierei la o vârstă la care alţi performeri au abandonat de mult activitatea sportivă.

La Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, la 34 de ani, palmaresul său impresionant - din care amintim doar cele trei medalii de aur la Mondialele de cros, două medalii mondiale de argint, trei medalii de argint şi una de bronz obţinute la campionatele europene - s-a îmbogăţit cu un titlu la 3000 m şi o medalie de bronz la 1500 m. Fire volubilă, cu un spirit al dreptăţii puternic dezvoltat, Maricica Puică a fost o persoană extrem de incomodă mai ales înainte de 1989. Chiar şi acum, deşi este pensionară, fosta atletă militează pentru tot ceea ce reprezintă sport şi nu pregetă să spună lucrurilor pe nume, indiferent de interlocutor. O mare iubitoare de animale, Maricica Puică luptă cum poate şi pentru drepturile animalelor, iar în paralel participă la o serie de acţiuni caritabile care au în prim-plan ajutorarea bătrânilor şi copiilor orfani.

Deşi sunteţi pensionară nu vă puteţi lăuda că aveţi prea mult timp liber.

Nici nu putem vorbi de timp liber. Acum suntem la Câmpulung Muscel (n.r. - împreună cu soţul şi fostul său antrenor Ion Puică), pentru că aici, în casa răposatului meu socru, ne petrecem verile. În primul rând este multă treabă pentru că avem nouă câini şi hrănim 18. Iubesc extrem de mult animăluţele, astfel că dacă aş avea bani aş deschide un adăpost unde să îngrijesc toţi căţeii fără stăpân. Mi-ar plăcea de asemenea să am şi un căluţ sau măgăruş, dar, din păcate, noi plecăm de aici iarna şi nu ştiu dacă cineva ar avea grijă de ei cum ar trebui. Pentru căţei plătim pe cineva să-i hrănească, dar cred că ar fi mai complicat cu animăluţe mai mari.

Aveţi unde să creşteţi atâţia câini? Ce rase sunt?

În primul rând, trebuie să vă spun că pe noi