Un colosal cap de granit roşu apaţinând unuia dintre cei mai faimoşi faraoni egipteni, Amenhotep al III-lea, bunicul lui Tutankamon, a fost descoperit în sudul oraşului Luxor, potrivit oficialilor, transmite BBC News.
Veche de 3.000 de ani, statuia a fost găsită printre ruinele templului mortuar al faraonului. Expertii susţin că este cea mai bine conservată statuie descoperită vreodată cu chipul faraonului.
Citiţi şi:
Egiptul va anunţa filiaţia faraonului Tutankhamon
Capul, care măsoară 2,5 m, este parte a unei construcţii uriaşe, mare parte din aceasta fiind găsită de cercetători în urmă cu câţiva ani. Oficialii din domeniu spun că statuia va fi reconstruită.
De obicei, o statuie are întotdeauna ceva rupt - vârful nasului sau faţa este erodată, declară Dr Hourig Sourouzian, cel care a condus expediţia echipei, formată din egipteni şi europeni, potrivit BBC News.
Dar aceasta, din vârful coroanei până la bărbie, este atât de frumos sculptată şi lustruită, nimic nu este rupt, a adăugat acesta.
Zahi Hawass, şeful antichităţilor egiptene, descrie piesa drept "o operă de artă de o calitate artistică deosebită".
Amenhotep al III-lea este un cunoscut faraon din Dinastia a XVIII-a, care a condus Egiptul în perioada 1388- 1350 i.e.n., pe când Imperiul Egiptean se întindea din Nubia până în Siria de astăzi.