Cuvintele nu pot cuprinde decit o parte din adevar. De aceea vreau sa te rog sa primesti acest dar din partea mea si sa te gindesti la tine cind vei fi singur. Urcam scarile Ripei Galbene, cind m-am intilnit cu fosta mea gazda. La inceput, am vrut s-o ocolesc, cotind la stinga, pe o ramificatie a scarilor, dar ea tocmai isi arunca ochii asupra mea, recunoscindu-ma. Zimbind, imi facu semn sa ma apropii. Am facut, la rindu-mi, semn cu mina ca ma grabesc: un tramvai tocmai se vedea in statie. Am aratat mut spre el, dar gestul ei era atit de autoritar si in acelasi timp plin de bunavointa, incit m-am oprit. Din toata atitudinea ei, am dedus ca femeia vrea sa-mi comunice un lucru foarte important, ce nu ma privea indeobste. Facind citiva pasi, ma apropiai de doamna Z., fosta sotie de colonel, si atunci am observat ca purta tocuri neobisnuit de inalte pentru statura ei mai degraba marunta, ceea ce conferea trupului ei delicat un aer impunator, si ca era imbracata in vesminte de doliu. O rochie lunga, cu minecile largi, flutura pe scari, gata-gata sa se desprinda de pe trup si sa se inalte peste oras. In amurg, minecile intunecate si largi ale rochiei ei fluturau tremurind deasupra unei strazi pe jumatate umbrite si-n panta. Doi nori stralucitori, metalici, se profilau deasupra ornicului garii, indreptindu-se spre dealul Galata. Vintul batea cu putere dinspre rasarit, minind virtejuri de praf si bilete de tramvai. Le rostogolea pe scari. De acolo, o femeie inalta, subtire, in vesminte albe, imi facea semn cu disperare sa vin spre ea cit mai repede. Gesturile ei erau agitate, nelinistite: imi striga ceva prin vint, dar nu se auzea nici un sunet, strigatele ei disperate fiind inabusite de rafale; intre mine si ea parea ca se inalta un perete transparent, mut, de sticla. Privind-o, aveam sentimentul ca traim fiecare in doua lumi paralele, aflate la o distanta infinita in timp