De când a preluat conducerea Serviciului Poliţiei Rutiere, numărul celor care îşi găsesc sfârşitul pe şoselele ialomiţene a scăzut considerabil. Încă de la vârsta de 10-11 ani îşi conturase mental un traseu pe care viaţa sa avea să îl parcurgă. Se uita cu admiraţie la filmele poliţiste difuzate pe posturile tv şi ştia că peste ani va îmbrăca şi el uniforma de om al legii.

“Îmi plăceau filmele cu poliţişti apărute după 1990. Mă uitam le televizor şi mă întrebam dacă aşa este şi în realitate munca lor. De asemenea l-am avut ca model pe poliţistul din localitatea unde trăiau bunicii mei. Acesta avea foartă multă prestanţă şi îmi inspira încredere”, povesteşte comisarul de poliţie.

După ce a absolvit Liceul de Matematică Fizică şi-a încercat norocul la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Nu a reuşit din prima, aşa că pentru un an a urmat cursurile Facultăţii de Drept. Nici eşecul de început şi nici părinţii care, ştiind cât de dur este regimul din cadrul Academiei se opuneau voinţei sale, nu au stat în calea dorinţei arzătoare de a deveni poliţist. În paralel cu pregătirea universitară a continuat să înveţe pentru Academie, iar în anul următor a promovat examenele de admitere cu brio, în ciuda concurenţei foarte mari.

„După probele sportive am rămas 12 pe loc. M-am bucurat foarte mult când am aflat rezultatul”, rememorează poliţistul Sorin Goagă.

Anii de facultate

Nu păstrează foarte multe amintiri frumoase din anii de studenţie. Realitatea care i s-a înfăţişat dincolo de porţile Academiei, nu l-a convins însă nici măcar pentru o secundă să regrete alegerea făcută.

“Am fost un pic mâhnit, dar nu am regretat niciodată că am ales această cale. Ne trezeam la 6 dimineaţa şi indiferent că era ploaie sau zăpadă trebuia să alergăm trei kilometri. În oraş nu aveam voie decât patru ore pe săptămână. Nu eram trataţi ca