Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul care a ucis un elev de 15 ani a fost arestat preventiv

Publicat in Gandul, marți 19 februarie 2013 ·

Tânărul de 18 ani din Târgovişte acuzat că a înjunghiat în gât un elev de 15 ani care a murit la spital a fost arestat preventiv, marţi, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de omor calificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia a fost luată de Tribunalul Dâmboviţa.

La intrarea în sediul Tribunalului Dâmboviţa, tânărul, Iulian Vlad, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, iar la un moment dat s-a întors spre aceştia şi i-a scuipat.

Locuitorii din Gura Ocniţei, unde tânărul stătea în locuinţa de serviciu a mamei sale, angajată a Centrului de Neuropsihiatrie, spun că băiatul avea în permanenţă un cuţit la el.

"Umbla mereu cu un cuţit în mână, era ciudat, avea ochii tulburi, e posibil să consume droguri. Eu am două fete şi le spuneam: «dacă vă întâlniţi cu ăsta pe stradă să treceţi dincolo, pe trotuarul celălalt, să vă feriţi de el». Ameninţa pe toată lumea şi spunea «îţi iau gâtul»", a declarat un localnic din Gura Ocniţei.

Un alt bărbat, Dan Calotă, susţine că tânărul ar fi încercat să îl atace cu cuţitul într-un bar din comună, după ce i-a atras atenţia să nu se mai joace cu obiectul ascuţit.

"Era cu un cuţit în mână în bar, se juca cu el, iar eu i-am spus «lasă cuţitul că mă deranjează». Când m-am întors cu spatele a lovit cu cuţitul, dar am apucat să mă feresc. Au venit de la poliţie şi l-au dus la Moreni, unde a dat o declaraţie. E un pericol pentru toţi", susţine bărbatul.

Poliţiştii dâmboviţeni spun că au cercetat cazul, iar din declaraţii şi cercetări "nu au rezultat elementele constitutive ale comiterii unei infracţiuni".

Tânărul de 18 ani a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, sub acuzaţia de omor calificat, el recunoscând în faţa anchetatorilor că l-a înjunghiat pe adolescentul de 15 ani.

Tânărul, Iulian Vlad, le-a spus anchetatorilor că nu îl cunoştea pe elev şi că totul s-a pet

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°