Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu refuză discuţia privind retragerea din Irak

Publicat in Adevarul, vineri 23 februarie 2007 · ·

PNL a făcut o nouă propunere de negociere a unui calendar pentru aducerea trupelor acasă Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la revenirea din Egipt, că România trebuie să-şi PNL a făcut o nouă propunere de negociere a unui calendar pentru aducerea trupelor acasă Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la revenirea din Egipt, că România trebuie să-şi respecte angajamentele referitoare la trupele din Irak, angajamente luate în momentul în care era nevoie de sprijinul celor pe care acum ar urma să-i "abandoneze". "România va trebui să respecte cuvântul dat atunci când aveam nevoie de susţinere americană pentru intrarea în NATO", a spus Băsescu. Şeful statului a ţinut să afirme şi că România trebuie să confirme faptul că poate fi un bun aliat. "Noi avem de corectat nişte suspiciuni asupra capacităţii noastre de a fi buni aliaţi, dacă privim în istorie", a afirmat Traian Băsescu, precizând ulterior că nu vrea să exemplifice remarca sa. Şeful statului a reluat, la întoarcerea sa din vizita făcută în Egipt, şi afirmaţia potrivit căreia principalul conflict din Irak nu este cu trupele coaliţiei, ci cel dintre sunniţi şi şiiţi. "Sperăm că nu se pregătesc şi kurzii", a remarcat Băsescu. El a mai ţinut să precizeze că Marea Britanie nu a decis decât să înceapă retragerea a 1.500 de militari, aflaţi în regiunea Basra, din cei 7.500 pe

care-i menţine, în prezent, în Irak. Liberalii reiau disputa asupra retragerii Liberalii au relansat în discuţie problema retragerii trupelor româneşti din Irak, nuanţându-şi, de această dată, discursul. Vara trecută, când au impus subiectul pe agenda publică, liderii PNL l-au mandatat pe ministrul de atunci al apărării, Teodor Atanasiu, să ceară în CSAT repatrierea soldaţilor din Orientul Mijlociu fără să ia în calcul o consultare prealabilă cu NATO şi UE. Gestul le-a atras critici dure din partea opoziţiei, dar şi a preş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 49 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 22 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Ciolacu dă asigurări că pensiile vor fi achitate înainte de Paște: Suntem în grafic

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că Guvernul este în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, înainte de Paşte, și dă asigurări cu privire la plata integrală a pensiilor recalculate în septembrie.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 22 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°