Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivul pentru care ciocolata nu ar trebui să lipsească din dieta copiilor

Publicat in Gandul, luni 6 mai 2013 ·

Părinţii sunt avertizaţi în repetate rânduri de medicii pediatri că pentru o masă sănătoasă trebuie să includă în mediul zilnic al celor mici lapte, dar şi alte alimente care au un conţinut ridicat în calciu. Dar un grup de cercetători americani sunt de părere că şi semimţele de dovleac, ciocolata neagră, somonul şi migdalele nu ar trebui nici ele evitate, notează Daily Mail.

Potrivit unui studiu recent alimentele mai sus menţionate au un conţinut ridicat de magneziu, mineral la fel de important ca şi calciul în dezvoltarea oaselor. „Există o serie de nutrienţi care joacă un rol important în dezvoltarea masei osoase la copii. Calciul este un mineral important, dar la fel de important pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil sau a unui adolescent este şi magneziul”, a spus Steven Abrams, profesor la Baylor College of Medicine, din Houston.

Până în prezent se cunoştea faptul că magneziul joacă un rol important pentru masa osoasă, dar nu şi în cazul copiilor, mai scrie Daily Mail. Cotidianul britanic mai menţionează că puţine studii au subliniat importanţa acestui nutrient asupra organismului copiilor.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au monitorizat timp de o săptămână un grup de 63 de copii sănătoşi, cu vârste cuprinse între patru şi opt ani, care nu luau suplimente de multivitamine sau minerale. Copiii trebuiau să ţină un jurnal cu privire la alimentele pe care le mâncau în fiecare zi.

Cercetătorii au măsurat nivelul de calciu şi de magneziu din organismul copiilor. Rezultatele au arătat că micuţii care aveau un nivel mai ridicat de magneziu în organism decât calciu prezentau un risc mult mai scăzut de a se confrunta cu afecţiuni la nivelul oaselor.

Părinţii sunt avertizaţi în repetate rânduri de medicii pediatri că pentru o masă sănătoasă trebuie să includă în mediul zilnic al celor mici lapte, dar şi alte

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°