În plină recesiune, oficialitățile de stat americane oferă o recompensă record, în valoare de zece milioane de dolari, pentru cei care vor divulga informaţii prețioase despre autorii atentatului de anul trecut, din septembrei, asupra consulatul american din Benghazi (Libia).
“Începând din ianuarie 2013, programul «Recompense pentru Justiţie» oferă o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii care ar permite arestarea sau condamnarea persoanelor implicate în comiterea atacurilor de la Benghazi, în septembrie 2012. Noi am afirmat clar că vom depune toate eforturile ca persoanele implicate (în acest atentat) să compară în faţa justiţiei. Folosim toate mijloacele care ne stau la dispoziţie”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, citat de Mediafax.
Atacul terorist de pe 11 septembrie 2012 de la consulatul american din Benghazi a dus la moartea a patru funcţionari americani, inclusiv a ambasadorului SUA în Libia, Chris Stevens. Atacul din Libia a declanşat o furtună politică în Statele Unite ]mpotriva administraţiei lui Barack Obama, aflat la acea vreme în toiul campaniei electorală.
În plină recesiune, oficialitățile de stat americane oferă o recompensă record, în valoare de zece milioane de dolari, pentru cei care vor divulga informaţii prețioase despre autorii atentatului de anul trecut, din septembrei, asupra consulatul american din Benghazi (Libia).
“Începând din ianuarie 2013, programul «Recompense pentru Justiţie» oferă o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii care ar permite arestarea sau condamnarea persoanelor implicate în comiterea atacurilor de la Benghazi, în septembrie 2012. Noi am afirmat clar că vom depune toate eforturile ca persoanele implicate (în acest atentat) să compară în faţa justiţiei. Folosim toate mijloacele care ne stau la dispoziţie”, a declarat un pur