A apărut, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, ediţia a treia, revăzută şi îmbunătăţită, a unei antologii lirice în limba germană, "de la Eminescu şi pînă în prezent". Dacă aceasta este o ediţie revăzută, mă întreb cum vor fi fost primele două. Am reţineri, din start, faţă de antologiile care-l includ pe autor (şi, eventual, pe alţi membri ai familiei sale), mai ales dacă acesta nu face parte dintre numele impuse şi dacă volumul e destinat străinilor, care nu au de unde să ştie asta. Pare că tot efortul antologatorului - în ocurenţă Matei Albastru - este numai pentru a se vedea aşezat confortabil alături de marii poeţi. Aş trece fără îndoială cu vederea mica slăbiciune prea-omenească, dacă rezultatul final ar fi convingător.

Antologia lui Matei Albastru are însă toate defectele cu putinţă, iar a o prezenta în Germania înseamnă a te face de rîs. Nu e deloc o "treabă nemţească". Coperta, pe fond roşu, cu convenţionala imagine a lui Eminescu pusă în medalion, aminteşte de manuale de tristă amintire şi, în plus, e nepotrivită, căci nu e vorba de o antologie Eminescu, ci de una cu 137 de poeţi. în mod bizar, dacă la persoanele socotite a fi scris poezie care merită tradusă nu se face economie, versificatori de ocazie lăfăindu-se pe un spaţiu de două ori mai mare decît poeţi cu adevărat valoroşi, cuprinsul e înghesuit atît de "economic" încît devine absolut inutilizabil: numele autorilor şi titlurile poemelor sînt scrise la rînd, cu acelaşi corp de literă (deci titlul nu apare marcat în nici un fel), cu traducătorii în paranteză şi numărul paginii după o virgulă, urmat imediat de alt poet, într-un unic şir ameţitor, care începe cu Eminescu şi se încheie cu Irina Matei (?). Nu ai cum să găseşti un nume căutat decît răsfoind toată antologia.

Selecţia este dispusă la compromisuri nepermise. Las deoparte cazuri de tip Mihai Beniuc sau Adrian Păun