Cum refuzul de a oferi aceste informaţii a fost unul explicit, pe 25 ianuarie 2007 am făcut o plângere la Tribunalul Municipiului Bucureşti – TMB. Şi astfel a început un proces care ar fi trebuit să se judece în regim de urgenţă, dar care a durat aproape patru ani. Dosarul a fost înregistrat la TMB la data de 12 februarie 2007 cu numărul 4934/3/2007. La primul termen, judecătorul a constatat că viza mea de reşedinţă în Bucureşti expirase şi că astfel nu mai era de competenţa acestei instanţe să judece cauza. De aceea, mi-a cerut să aleg unde doresc să mă judec: fie la adresa mea de domiciliu, fie la Iaşi, Braşov şi Piatra Neamţ. A trecut o lună până TMB a decis să-şi decline competenţa în favoarea Tribunalului Caraş-Severin. Trebuie spus că după ce am înaintat acţiunea în instanţă, Troleibuzul SA a trimis şi preţul contractului. Asta nu i-a scutit de mai multe neplăceri de-a lungul procesului pentru că, deşi am arătat instanţelor că am renunţat la plângerea împotriva SC Tro­lei­buzul SA pentru că am primit informaţiile solicitate, jurista firmei a fost în continuare bombardată cu citaţii peste citaţii. Abia după câteva luni bune de proces, judecătorii au realizat penibilul situaţiei şi i-au lăsat în pace pe cei de la Neamţ.

Regiile autonome, inclusiv cele de transport, intră sub incidenţa legii 544 din moment ce articolul 2 arată că: "prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare pu­blice, orice regie autonomă, compa­nie naţională, precum fli orice socie­tate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-te­ri­torială este acţionar unic ori majoritar". Această prevedere este valabilă încă din 2006, când acest articol a fost modificat, dar atât cele două regi