Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU | Pentru prima dată, omul pus la zid de Porumboiu explică suspiciunile din jurul său! Răzvan Zamfir: "Îmi felicit jucătorii de la U... pardon, CFR"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 26 mai 2012 · ·

Ieri, în ProSport, Adrian Porumboiu susţinea că Răzvan Zamfir, fost agent de jucători înainte să intre în conducerea CFR-ului, a încercat să-i influenţeze unul dintre fotbalişti, pe Cristi Hăisan, înaintea unui meci direct între ardeleni şi FC Vaslui. Contactaţi de reporterii ProSport, Hăisan - goalkeeper reprezentat în trecut de directorul sportiv al clujenilor - şi Zamfir neagă întâmplarea.

Versiunile lor se potrivesc însă până la un punct. Răzvan Zamfir susţine că s-a văzut cu portarul o singură dată, când acesta a venit la biroul său, iar Hăisan spune că "am vorbit de 3 ori în viaţa mea cu el. De două ori la telefon şi o dată la vestiare înaintea unui Vaslui - CFR".

Răzvan, Adrian Porumboiu spune despre tine că umbli la jucătorii adversarelor CFR-ului…

Păi, Porumboiu acuză pe toată lumea, nu doar pe mine. E vreun om pe care nu-l acuză Porumboiu?

Spune că l-ai influenţat pe Hăisan înainte de un meci FC Vaslui - CFR…

E nebun! Eu nu mai sunt impresar din 2007. O să-ţi trimit hârtiile prin care am renunţat la calitatea de impresar. Din septembrie 2007 nu mai sunt agent. Întreabă-l pe Hăisan dacă eu am vorbit vreodată cu el despre aşa ceva! Ştiu că a venit o dată la mine la birou cu Croitoru, Marius Croitoru, care e finul lui sau naşul lui, nu mai ştiu, şi a zis să semnez cu el. Am semnat cu el, dar nu l-am dus nicăieri. Am vorbit o dată în viaţa mea cu el la mine în birou şi după aia n-a mai vorbit niciodată în viaţa lui cu mine. Nici el, nici altul.

Şi contractul l-aţi rupt înainte de a merge tu la CFR?

Păi după ce am renunţat la licenţa de impresar, toate contractele mele au decăzut. Am sunat jucătorii pe care-i aveam sub contract şi le-am zis: «De mâine nu mai lucrez ca impresar, din momentul ăsta găsiţi-vă un alt agent. Dacă vreţi, dacă nu vreţi... Treaba voastră, fiecare pe drumul lui» Îmi pare rău pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 59 minute
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 59 minute
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 4 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 3 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°