Nu doar universul atit de ingust al copilariei si preadolescentei proprii avea chip feminin, ci chiar lumea intreaga, fiindca feminine erau si toate cele foarte importante pentru mine: gradina, vara, noaptea, cimpia (tarina, tarna), cartea, moartea, viata, dragostea… Universul in care am trait in sat in anii de pina la plecarea la liceu era in mod cum nu se poate mai clar marcat de feminitate. Mama, invatatoarea, profa de romana, sora, bunica, verisoarele, prietenele - iata prezente atit de pregnante, chiar daca nu benefice in unele cazuri, incit si-au pus amprenta definitiv pe lumea aceea si, probabil, si pe personalitatea mea. Din cauza colectivizarii, multi barbati faceau naveta la oras, unde lucrau pe santiere, deci plecau cu noaptea in cap si se intorceau odata cu noaptea; ba unii, ca tata, fugisera cu totul unde vazusera cu ochii sau prin fabricile urbane, dupa o piine, nepermitindu-si sa vina acasa decit poate o data pe luna, banii fiind tare scumpi la vedere. Prin urmare, barbatii aveau o contributie minima la cresterea copiilor ori la trebile casei. In plus, eu asociam masiv masculinul cu agresivitatea. Doar Soarele si Dumnezeu erau exceptiile, si cumva se si confundau, Dumnezeu fiind ceva destul de greu de perceput, de inteles. In rest, Statul, ceapeul, militianul, doctorul, presedintele, paznicul, vinatorul, tatal etc. intruchipau autoritatea, severitatea, pedeapsa, durerea, frustrarea; de pilda, cind tata venea acasa, in afara de faptul ca vorba repezita si injuratura se auzeau adeseori si prin curtea noastra, mi-o confisca aproape total pe mama, care nu-mi mai dadea la fel de multa atentie ca in lipsa lui. Nu e de mirare deci ca, in comparatie cu femeile, pe care le vedeam ca trag rabdatoare si tenace carul greu al casei lor, fara a-si pierde caldura si umorul, barbatii - si putini, si perceputi mai curind ca amenintatori - nu reuseau sa-si faca loc dura