Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul spre litoral, gâtuit pentru un an

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 ianuarie 2011 ·

Podul de la ecluza din Cernavodă va fi refăcut. Viaductele, construite în perioada Canalului Dunăre-Marea Neagră, vor fi refăcute. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va demara pe 10 ianuarie reabilitarea, a cărei finalizare este preconizată în 2012.

Citiţi şi:Podul de la ecluza Cernavodă, închis pentru reparaţii Începând de mâine, şoseaua Constanţa - Cernavodă (DN22C) va fi închisă pentru lucrările de reabilitare a podului de la Cernavodă. Podul de la ecluză era în stare precară, fiind construit de la inaugurarea Canalului Dunăre - Marea Neagră. Constructorii spun că viaductele vor fi dărâmate şi refăcute, iar circulaţia feroviară nu va fi afectată decât pe parcursul a câteva ore.

Principala recomandare este de a tranzita oraşul Cernavodă, dar numai pentru traficul uşor. Traficul greu are interzis în zonă pe perioada lucrărilor. Investiţia face parte dintr-un proiect de reabilitare a zece poduri strategice în zona Dobrogea, finanţat de BERD şi de Guvernul României. Reabilitarea podului rutier şi de cale ferată de pe DN 22C costă 11,7 milioane de euro.

Cel mai aglomerat drum

Şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, comisarul Constantin Bădângă, spune că drumul cel mai aglomerat va fi DN2A, pe ruta Giurgeni - Hârşova - Constanţa. „Pe raza judeţului Constanţa, traficul va deveni mai aglomerat de la Hârşova spre oraş. Rezistenţa structurii rutiere la traficul greu va rezista, pentru că a fost proiectat de la bun început pentru aşa ceva", a declarat comisarul Bădângă.

Închis şi la Giurgeni

Traficul spre şi dinspre Dobrogea va fi infernal, pentru că şi podul de la Giurgeni va intra în reabilitare în această lună. „Noi ştim că pe 15 ianuarie vor începe lucrările şi la Giurgeni şi probabil se va circula pe o singură bandă. Vom avea mult de lucru", spune şeful Serviciului Rutie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 55 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 52 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 15 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 56 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°