La finalul unei campanii de o săptămână în care ziarul "Adevărul" şi-a propus să atragă atenţia asupra unui subiect delicat, şi anume acela al predării religiei în şcolile din
La finalul unei campanii de o săptămână în care ziarul "Adevărul" şi-a propus să atragă atenţia asupra unui subiect delicat, şi anume acela al predării religiei în şcolile din România, am considerat necesar să avem opinia unui reputat sociolog despre acest subiect.
Vintilă Mihăilescu, directorul Muzeului Ţăranului Român, vă propune un punct de vedere critic asupra acestei probleme, care a stârnit până acum multe pasiuni şi interese.
- Mai există învăţământ laic în România?
- Sigur că mai există... Principiul de la care trebuie să pornim însă e că şcolile unui stat laic trebuie să fie laice. Sigur că pot fi şi şcoli religioase, confesionale. Dar şcolile de stat într-un stat laic trebuie să fie laice. Dacă nu, înseamnă că ceva este încălcat în înseşi fundamentele statului, ceea ce pune o mare problemă. Pasul al doilea este ce înţelegem prin ore de religie.
Pentru că aici sunt două posibilităţi. Ori înţelegem religie cu adevărat, ca viziune despre lume, ca spiritualitate, ca parte importantă a unei culturi generale, şi asta este absolut normal, e bine, se poate face un trimestru, se pot face şapte... e de discutat. Sau este vorba despre transmiterea unei credinţe... ceea ce este altceva...
- Este capabil copilul de clasa I să înţeleagă religia ca spiritualitate?
- Dacă faci religie la clasa întâi, nu ai cum să faci decât şcoală de popi, ca să-l cităm pe Creangă... În clasa întâi nu poţi să transmiţi decât o credinţă, o emoţie. Şi-asta face ca, într-adevăr, învăţământul să devină confesional. Îţi pui întrebarea ce caută un învăţământ confesional într-o şcoală laică, a unui stat laic. Este paradoxal modul în care ni se pare absolut